Sfințirea capelei mortuare din Mociu

de | feb. 27, 2022 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat duminică, 27 februarie 2022, comunitatea ortodoxă din Mociu, județul Cluj, prilej cu care a sfințit noua capelă mortuară din localitate.

Astfel, de la ora 16:00, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de sfințire a capelei mortuare din localitate, construită în perioada 2020-2021, cu sprijinul Consiliului Local al comunei Mociu.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, preotul paroh Grigore-Toma Someșan (Parohia Mociu II), preotul paroh Andrei Budălăcean (Parohia Mociu I), preotul pensionar Iustin Câmpean, precum și alți preoți din împrejurimi.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, în semn de prețuire și recunoștință, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Grigore-Toma Someșan, iar primarului comunei Mociu, Vasile Focșa, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, toți ceilalți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

La final, părintele paroh Grigore-Toma Someșan i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, iar primarul Vasile Focșa i-a oferit ierarhului o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

„Edificiul – de o reală necesitate – a fost dorit de ambele Parohii ortodoxe din localitate. Astfel, la propunerea noastră, domnul primar Vasile Focșa, cu aprobarea Consiliului Local, a considerat de bun augur ca întreaga lucrare să fie finanțată de Primărie. Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava și mulțumirea, din încredințarea Părintelui Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a sfințit această capelă”, a spus preotul paroh Grigore-Toma Someșan.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și numeroși credincioși.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

În duminica a 13-a după Rusalii, credincioșii parohiei Spermezeu au avut parte de o sărbătoare aleasă prin prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vizita ierarhilor a...

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

În duminica a 13-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei Berindu din protopopiatul Huedin, renovată în întregime în ultimii ani. Binecuvantarea lucrărilor a avut loc în dimineața zilei de 30 august și a fost urmată de Sfânta Liturghie...

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu...

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

La prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic. Prilejul a fost dat de sărbătorirea hramului acestui așezământ monahal.La slujbă au fost prezenți sute de...