Sfințirea capelei mortuare din Nădașu

de | sept. 8, 2024

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 8 septembrie 2024, zi în care este prăznuită și Nașterea Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Parohia Nadășu, Protopopiatul Huedin, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate.

De la ora 15:00, Părintele Episcop-vicar Benedict, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat noua capelă mortuară. Din soborul slujitor au făcut parte protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, parohul comunității – preotul Ioan Căienar, precum și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură și a arătat utilitatea unei capele mortuare pentru comunitate.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul paroh Ioan Căienar.

La slujbă au participat oficialități locale și numeroși credincioși din sat.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA