Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

de | nov. 13, 2021 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Parohia Sânnicoară, județul Cluj.

Cu acest prilej, în după-amiaza zilei, de la ora 16:00, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din localitate. Lucrările de construcție au început  în martie 2021 și au fost finalizate în mai puțin de șase luni, cu sprijinul Consiliului Local al comunei Apahida, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Sânnicoară.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, parohul comunității din Sânnicoară, preotul Viorel Luca, precum și alți preoți din împrejurimi.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat  preotului paroh Viorel Luca Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, iar primarului comunei Apahida, Grigore Fati, Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, alți binefăcători au primit distincții și diplome de aleasă cinstire.

La eveniment au participat credincioșii din sat și reprezentanți ai autorităților locale.

 

Ultimele articole

Povestea ctitoriilor ștefaniene în eparhia de la Vad și Feleac

Povestea ctitoriilor ștefaniene în eparhia de la Vad și Feleac

Puțină lume știe că Sfântul Șetafan cel Mare, cunoscut în popor ca mare ctitor de lăcașuri sfinte și aspru luptător pentru independența ținuturilor românești, este întemeietorul celor două eparhii istorice de la Feleac și de la Vad.  Viața românilor ortodocși din zona...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...