Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

de | nov. 13, 2021 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Parohia Sânnicoară, județul Cluj.

Cu acest prilej, în după-amiaza zilei, de la ora 16:00, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din localitate. Lucrările de construcție au început  în martie 2021 și au fost finalizate în mai puțin de șase luni, cu sprijinul Consiliului Local al comunei Apahida, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Sânnicoară.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, parohul comunității din Sânnicoară, preotul Viorel Luca, precum și alți preoți din împrejurimi.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat  preotului paroh Viorel Luca Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, iar primarului comunei Apahida, Grigore Fati, Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, alți binefăcători au primit distincții și diplome de aleasă cinstire.

La eveniment au participat credincioșii din sat și reprezentanți ai autorităților locale.

 

Crăciun binecuvântat pentru 100 de copii săraci din Protopopiatul Gherla

Crăciun binecuvântat pentru 100 de copii săraci din Protopopiatul Gherla

În pragul Sărbătorilor de Iarnă, Asociaţia „Filantropia Ortodoxă”, filiala Gherla împreună cu o seamă de oameni generoşi, a reuşit să readucă bucuria şi speranţa în suflet pentru 100 de copii săraci. În urma campaniei filantropice lansate la începutul Postului...

Praznicul Nașterii Domnului în Suedia

Praznicul Nașterii Domnului în Suedia

Joi, 24 decembrie 2015, în Ajunul Praznicului Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit în biserica parohiei românești din orașul suedez Uppsala, Ceasurile Împărătești și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare...

O casă nouă în prag de sărbători, pentru o familie greu încercată

O casă nouă în prag de sărbători, pentru o familie greu încercată

Lucrările de construcție la casa familiei Fărăgău din satul Pădureni, rămasă fără locuință în urma unui incediu, s-au finalizat. Cu sprijinul protopopiatului Cluj I și al Arhiepiscopiei Clujului, cei 3 copii vor avea un acoperiș deasupra capului și toate condițiile...