Sfințirea capelei mortuare și a monumentului eroilor din Parohia Fizeșu Gherlii

de | apr. 29, 2022 | Actualitatea religioasă

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 29 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Fizeșu Gherlii, județul Cluj. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit noua capelă mortuară din localitate și un monument ridicat în cinstea eroilor locali care au murit în cele două războaie mondiale.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrița-Năsăud, preotul Marius Pintican, preotul paroh Dacian Silviu Pop, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Râvna bună care mistuie”, pornind de la exemplul Maicii Domnului, „model de dragoste si casă a lui Dumnezeu”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreta de muzică populară Larisa Trifan a interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Dacian Pop a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire, i-a oferit o icoană cu Izvorul Tămăduirii, pictată pe sticlă.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală desfășurată în cei 12 ani de preoție, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul paroh Dacian Silviu Pop. Primarului comunei Fizeșu Gherlii, Vasile Ioan Lup, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni și consiliului Local al comunei Fizeșu Gherlii Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. Prim-epitropul parohiei, Gheorghe Cristian Bozeșan, a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, iar domnul Cosmin Dorin Florean a primit „Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură”. De asemenea, alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

După oficierea Sfintei Liturghii, PS Părinte Benedict a sfințit Crucea-monument, amplasată în fața bisericii, fiind ridicată în cinstea eroilor locali care au murit în cele două războaie mondiale. Apoi, ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din localitate. Aceasta a fost construită cu sprijinul Primăriei Fizeșu Gherlii, în perioada 2020-2021.

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Fizeșu Gherlii, județul Cluj, a fost construită între anii 1910-1914, fiind sfințită în anul 1968, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

În ultimii ani, biserica și casa parohială au fost renovate și înfrumusețate, prin implicarea preotului paroh Dacian Silviu Pop, care păstorește comunitatea parohială din Fizeșu Gherlii din anul 2010 până în prezent.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

Ultimele articole

Boboteaza este Sărbătoarea Arătării Domnului

Boboteaza este Sărbătoarea Arătării Domnului

Domnul Iisus Hristos de la naştere până la Botezul de la Iordan, când „era ca la treizeci de ani” (Luca 3, 23), a petrecut discret în Nazaret. Când, după tradiţia iudaică, ajunsese la majorat, „a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către...

Primele spectacole ale anului 2023 la Teatrul de Păpuși „Puck”

Primele spectacole ale anului 2023 la Teatrul de Păpuși „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați în acest weekend la Teatrul „Puck” să urmărească primele spectacole ale acestui an. Este vorba de „Plüm-Plüm kalandjai /„Aventurile lui Plüm-Plüm”, (sâmbătă, 7 ianuarie, de la ora 11) și „ Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm...

Hramul Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel” Rebra-Parva

Hramul Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel” Rebra-Parva

La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, miercuri, 29 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, miercuri, 29 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din...

Mihail Neamțu conferențiază la Cluj despre Sfântul Pavel

Mihail Neamțu conferențiază la Cluj despre Sfântul Pavel

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, organizează în această perioadă o serie evenimente dedicate ocrotitorilor spirituali ai comunității parohiale. Printre acestea se numără și conferința „Sfântul Pavel: apostolul...