Sfințirea capelei Sf. Ecaterina, a școlii gimnaziale din cadrul Seminarului Teologic Ortodox Cluj

de | nov. 26, 2015 | Actualitatea religioasă

Capela școlii gimnaziale din cadrul Seminarului Teologic Ortodox clujean a fost  sfințită de Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul părinte Andrei, chiar în ziua de pomenire a Sfintei Ecaterina, sub a cărei protecție se află așezământul.

Târnosirea a avut loc de la ora 8,30, în prezența elevilor, a cadrelor didactice și oficialităților locale și județene. Apoi ÎPS Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie, în sobor de preoți , slujbă la care a asistat și PS Vasile Someșanul. ÎPS Andrei a precizat în cuvântul de învățătură că Biserica, Școala și Familia trebuie sa fie mai aproape de frământările elevilor:

La finalul slujbei, părintele Alexa Chira în a cărui parohie se găsește școala, și care s-a implicat în mod deosebit pentru ridicarea capelei a fost distins cu Crucea Arhiepiscopala. Ceilalți ctitori au primit diplome de aleasa cinstire. Capela a fost amenajata în aproape un an și jumătate, a precizat directorul institutiei, parintele Liviu Vidican Manci:

„Școala gimnazială Sf. Ecaterina cu clasele V-VIII” este situată pe str.Meseriilor nr.20 din Cluj-Napoca.

 

Ultimele articole

Misiunea Oastei Domnului la Cluj

Misiunea Oastei Domnului la Cluj

Părintele Petru Ioan Ilea și părintele Claudiu Precup, alături de invitații acestei ediții părintele Claudiu Melean și părintele Gelu Săvărășan vorbesc despre Oastea Domnului la centenar. Subiectul abordat în cadrul acestei ediții este Oastea Domnului la Cluj, mai...

Spectacolul „Don Quijote”, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Spectacolul „Don Quijote”, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Una din cele mai recente producții ale Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, spectacolul „Don Quijote”, după Miguel Cervantes, va avea o reprezentație la sediul instituției duminică, 22 ianuarie, de la ora 12.30. Totodată, sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 11,...

Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, sâmbătă, 1 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă a Parohiei Turda Nouă...

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Ediția a 18-a a „Zilelor artei Bizantine” se va desfășura la Cluj-Napoca și Alba Iulia în perioada 6-9 octombrie 2022. Evenimentul este organizat de Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și coordonatorul grupului de muzică, artă...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Principalele hotărâri ale...