Sfințirea Clopotelor de la Parohia ,,Sfântul Andrei” din Municipiul Dej

de | apr. 27, 2017

În Parohia ,,Sfântul Andrei” din Municipiul Dej, păstorită de părintele Silviu Pop, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a săvârșit marți, 25 aprilie 2017, de la ora 17:00, slujba de sfințire a clopotelor pentru Biserica cea nouă și a pus piatra de temelie pentru casa parohială, ce va fi ridicată în apropierea bisericii.

Părintele Mitropolit a subliniat importanța clopotelor în viața creștinului ,,Clopotele sunt parte integrantă a cultului creștin, încă din cele mai vechi timpuri”, a transmis pentru radio Renașterea Costine Șoaită.

În rugăciunile din „Canonul pentru binecuvântarea clopotelor”, găsim scris: „Toți cei care pot auzi glasul lor în zi și în noapte, să se împărtășească de sfințenia sfinților”. Trasul clopotelor este o practică străveche a Bisericii Ortodoxe, prin aceasta urmărindu-se atât chemarea credincioșilor la slujbele dumnezeiești, cât și exprimarea bucuriei triumfătoare a Bisericii și a slujbelor sale Dumnezeiești. Clopotele au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri, atât pentru a anunța bucuria și rugăciunea, cât și necazul și primejdia.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.