Sfințirea monumentului Centenarului Marii Uniri din Someșu Rece, Protopopiatul Huedin

de | oct. 21, 2018 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Duminică, 21 octombrie 2018, a fost zi de mare bucurie și sărbătoare pentru credincioșii din parohia Someșu Rece, Protopopiatul Huedin. De la ora 10 a fost săvârșită Sfânta Liturghie în sobor de preoți, din care au făcut parte: pr. Lupuțan Dan – protopopul Huedinului, pr. Elefteriu Ștefăniță – parohul din Someșu Rece și arhid. Daniel Frumos, de la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de teologi și de corul parohiei.  După cuvântul de învățătură, rostit de părintele protopop Dan Lupuțan, toată comunitatea a pornit  în procesiune spre noul monument al Centenarului din localitate, amplasat în parcul din fața bisericii ortodoxe.

A urmat slujba de binecuvântare a monumentului, realizat de Primăria și Consiliul local Gilău. Totodată a fost sfințită și o placă omagială cu numele eroilor din cele două războaie mondiale. La final au rostit cuvântări mai multe oficialități locale și centrale, după care s-au depus coroane de flori în memoria eroilor.

La Căminul Cultural din localitate a avut loc un spectacol folcloric, în cadrul căruia au fost premiate familiile din Someșul Rece care au împlinit 50 de ani de căsnicie și au fost acordate titluri de cetățeni de onoare ai comunei Gilău, mai multor persoane.

Pr. Muntean Dan Mihai

Corespondent Radio Renașterea

Ultimele articole

Nașterea Domnului | Monahia Teodosia Lațcu

Nașterea Domnului | Monahia Teodosia Lațcu

Monahia Teodosia Lațcu a scris Viața Maicii Domnului, în Lumina Sfintei Scripturi  plecând de la mai multe texte patristice: Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nyssa, Grigorie Palama, Ioan Damaschin, Iacob Monahul, Epifanie al Cretei. Manuscrisul a fost confiscat de...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Duminică, 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Alături de Preasfinția Sa au slujit...

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, a fost lansat joi, 18 iunie 2015, în premieră la Cluj-Napoca. Evenimentul, la care au participat câteva sute de tineri, a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...