Sfințirea noului sediu al protopopiatului Gherla

de | sept. 18, 2016 | Actualitatea religioasă

Noul sediu al protopopiatului Gherla va fi sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Siluan Athonitul. 

Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, va fi săvârșită de la ora 10:30 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, la finalul Sfintei Liturghii pe care ierarhul o va oficia începând cu ora 8:00 în Biserica „Sfânta Treime” a parohiei Gherla III.
Noua clădire dotată cu patru birouri, sală de ședință, spații de depozitare, sală de protocol, oficiu și un mic apartament la mansardă, a fost construită pe o suprafață de teren de 230 mp, donată în anul 2012 de  Consiliul Parohial al Parohiei Gherla III.

Ridicarea acestui edificiu a fost dusă la împlinire prin contribuţia multor instituţii precum: Centrul Eparhial, parohiile din protopopiat, primării din zonă și Consiliul Județean Cluj. De asemenea, numeroase persoane fizice și juridice din Municipiul Gherla s-au alăturat acestui proiect.

Menifestările de sărbătoare din municipiul Gherla vor continua duminică, 25 septembrie 2016, cu un spectacol folcloric intitulat „Un singur dor mai am şi eu”. Evenimentul va debuta la ora 16:00, la Cinematograful „Pacea” din Gherla. Pe scenă vor urca două formaţii corale: Corala „Sfântul Procopie” din Milişăuţi, jud. Suceava şi Corala „Sfânta Ecaterina” a Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi Gherla, precum şi o seamă de artişti consacraţi din zonă.

Ultimele articole

Ești un om liber?

Ești un om liber?

„Liber este omul care nu slujește patimilor, ci cu înțelepciune și cu înfrânare își stăpânește trupul și se îndestulează plin de mulțumire cu cele dăruite de Dumnezeu, chiar de ar fi foarte puține. Căci mintea iubitoare de Dumnezeu și sufletul, dacă vor cugeta la fel,...

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Cristur-Șieu

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Cristur-Șieu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit sâmbătă, 17 iulie 2021, în Parohia Ortodoxă Cristur-Șieu, Protopopiatul Beclean, cu prilejul sfințirii Altarului de vară. De la ora 9:30,...

Vizită arhierească în tabăra de vară a copiilor din Protopopiatul Dej

Vizită arhierească în tabăra de vară a copiilor din Protopopiatul Dej

În decursul zilei de joi, 15 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a vizitat pe copiii prezenți în tabăra de vară de la Centrul Misionar de Tineret „Ioan...

Duminica a 3-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Duminica a 3-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica a 3-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După citirea pericopei...

Resfințirea Bisericii din localitatea Pruni, județul Cluj

Resfințirea Bisericii din localitatea Pruni, județul Cluj

În Duminica a 3-a după Rusalii, 11 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Pruni, județul Cluj. De la ora 8:30, Preasfințitul Părinte...