Concursul-proiect de creație și intepretare de sonete „No fear, Shakespeare”, adresat elevilor și derulat în perioada martie – aprilie 2021, și-a desemnat câștigătorii, care au fost premiați vineri, 28 mai, în Sala de conferințe „Gavril Scridon” a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Alături de secțiunile scriere creativă (română și engleză) și interpretare de sonete, noutatea ediției din acest an a concursului au fost secțiunile de creație plastică și videoclip (în limba engleză). Au participat cu lucrări 80 de elevi de la 6 școli din Bistrița, iar 25 dintre ei au primit premii. La categoria Sonete, lucrările au fost jurizate de actorul Cristian Grosu, de la Teatrul Național Cluj. Cele mai frumoase reușite ale elevilor au fost proiectate pe ecran, pentru a fi văzute de către toți participanții.
„Am fost absolut impresionată de ceea ce ați lucrat” le-a mărturisit participanților prof. Alina Tomi, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului. „Trebuie să-i mulțumesc d-nei profesoare Alina Tomi pentru că mi-a inspirat dragostea pentru opera lui William Shakespeare! Îl văd pe acesta ca o persoană foarte realistă, vizionară, iar opera sa este foarte actuală, este citită și astăzi și foarte multă lume rezonează cu ideile sale. În general, îmi place foarte mult tot ce înseamnă poezie, tot ce înseamnă cultura britanică și sper ca pe viitor să-mi continui această pasiune pentru teatru, pe lângă cariera medicală pe care vreau să o urmez”, a declarat pentru site-ul bjbn.ro Andreea Bugnar, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița, câștigătoarea Premiului I la secțiunea „Interpretare sonet”.
Premiile acordate elevilor au constat în diplome și cărți, oferite de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. „Ca și acum cinci ani, când am avut o primă ediție a consursului, Biblioteca Județeană a fost alături de noi cu aceste premii, dar și prin asigurarea posibilității de documentare a elevilor, care au împrumutat de aici cărțile de care au avut nevoie” a punctat prof. Alina Tomi.