Autobiografia spirituală este o specie a literaturii patristice şi, mai apoi a celei eclesiastice, care a apărut în secolul IV[1], odată cu Confesiunile Sfântului Augustin[2]. În spaţiul răsăritean ea nu a avut însă acelaşi impact ca în apus, scriitorii bisericeşti de aici concentrându-se cu precădere asupra unor elemente de exegeză şi de teologie doctrinară şi mai puţin asupra propriilor experienţe mistice şi asupra felului în care s-au amprentat ele asupra lor.

Cu toate acestea, autobiografia nu a fost ignorată în Biserica Ortodoxă, opere precum ,,Viaţa mea în Hristos” a Sfântului Ioan de Kronstadt, Amintirile unui pelerin rus (ambele în secolul XIX), Scrierile spirituale ale Sfântului Siluan Athonitul[3] sau jurnalul părintelui Alexander Schmemann (în secolul XX)[4], fiind doar câteva dintre lucrările cele mai reprezentative ale acestui gen.

Penultima dintre ele se remarcă în cadrul speciei literare din care face parte, prin mai multe elemente. În primul rând, ea se deosebeşte de alte lucrări de acest fel, prin autorul ei, un personaj cu totul aparte în peisajul spiritual al vremii sale. Fiu de ţărani din Rusia, Siluan (1866-1938) trece printr-o serie de experienţe care îl ajută să-l descopere pe Dumnezeu, devine călugăr athonit, are parte d o serie de experienţe mistice de-a dreptul transfiguratoare, după care pierde harul Duhului Sfânt, întreaga lui viaţă ulterioară fiind de fapt, un itinerar în care luptă pentru recâştigarea lui. Traseul lung şi sinuos de redescoperire a harului pierdut este transpus de către călugăr într-un jurnal. Deşi simplu ca şi conţinut, el are o bogată profunzime mistică. De altfel, autorul nu şi-a propus realizarea unei opere literare care să-l consacre între marii teologi sau între beletrişti, ci consemnarea experienţelor lui de natură spirituală. De altfel, nu şi-a propus nici publicarea lui, acest lucru fiind realizat mai târziu, de către arhimandritul Sofronie Saharov, ucenicul lui^[5].

Astfel, în ciuda faptului că, din perspectiva pregătirii intelectuale, nu era un om foarte instruit, Siluan a reuşit să devină autorul unei opere valoroase şi citite. Stările lui interioare respectiv căutarea, zbuciumul său, bucuria sau altele de acest fel, constituie elementele centrale ale acestor consemnări. Uneori, într-o manieră ce apropie spiritualitatea răsăriteană de cea apuseană[6], el vorbeşte, ca şi Sfântul Ignaţiu de Loyola, de importanţa îndrumătorului spiritual sau de practicarea de exerciţii spirituale.

Apropierea de Dumnezeu îl schimbă pe Siluan, făcându-l să nu mai aibă aceleaşi pasiuni ca înainte şi redefinindu-i întregul univers axiologic. Dragostea pentru întreaga creaţie pe care o resimţise în tinereţile lui este reorientată înspre Dumnezeu, după ce acesta experimentează prezenţa Lui:

            „Enfant, j’aimais le monde et sa beauté; les bois et les près verdoyants; j’aimais les jardins et les forêts, les clairs, nouages qui passent au-dessus de nos êtes. J’amais toute cette belle création de Dieu… Mais depuis que j’ai connu le Seigneur, tout est change dans mon amé devenue  sa prisonnière. Je ne désire plus ce monde. Mon âme cherche inlassablement  le monde ou habite mon Seigneur. Comme un oiseau prisonnier désire s’enfouir de a cage, ainsi mon âme désire-t-elle Dieu. Ou es-Tu, o ma Lumière? Je Te cherches avec des larmes”[7].

Prezenţa lui Dumnezeu în viaţa şi sufletul lui sunt experienţe care îl învaţă pe stareţul rus. Ele îl determină să împărtăşească şi altora bucuria sa, dar şi să îi determine să se apropie mai mult de El. De aceea, uneori autobiografia sa spirituală conţine pasaje cu valoare didactică. Iată un astfel de exemplu:

            ,,Quand j’ai reçu la grâce du Saint-Esprit, j’ai connu que Dieu m’avait pardonne mes péchés. Sa grâce m’en rendait témoignage et je pensais n’avoir besoin de rien d’autre. Mais il ne faut pas penser ainsi; bien que nous péchés soient déjà pardonnes, il nous faudra nous les rappeler toute notre vie, dans la componction  et le repentir. Mois, en n’agissant pas ainsi, j’ai perdu la componction  et le repentir et j’ai eu à souffrir beaucoup de la part des démons. Je ne pouvais comprendre ce qui se passait en moi; mon âme connaissait le Seigneur et son amour, pourquoi donc cet assaut de pensées mauvaises. Mais le Seigneur ait pitié de mois et me montra la voie de l’humilité: ,,Tiens-toi bien consciemment en enfer et ne désespère pas”. Ainsi fut vaincu l’ennemi[8].

Răspunsul la frământările lui, concentrat într-o frază scurtă şi concentrată, a devenit un adevărat motto al vieţii lui. El străbate ca un fir roşu atât autobiografia lui mistică de după aceea, cât şi trăirea lui, făcându-l să ducă o viaţă pe care, dacă ar fi să folosim sintagma lui Nicolae Cabasila, am defini-o ca fiind ,,în Hristos”[9]. După ce primeşte acest mesaj, acest imbold de-a merge mai departe, Siluan conştientizează atât efemeritatea condiţiei sale şi a întregii lumi, cât şi valoarea speranţei şi a iubirii. El se transformă astfel un mesager al celei din urmă, reliefând în paginile jurnalului său iubirea lui Dumnezeu care se reflectă asupra oamenilor şi care schimbă inimile lor, făcând ca ei înşişi, prin iubire să i se asemene cu el. Pasaje întregi din opera lui devin astfel fie scrisori de dragoste, fie pasaje în care această virtute este proslăvită. El e conştient că ,,le Seigneur aime tous les hommes, mais plus encore celui qui l’aime”[10], şi că ,,l’amé est comme ravie par l’amour de de Dieu; elle demeure dans le silence et ne voudrait pas parler; elle regarde le monde comme absence et sans desir”[11].

Iubirea este şi cea cu care se  încheie şi memoriile lui, într-o invocare scurtă ce poate fi considerată atât o rugăciune, foarte similară pasajelor apocaliptice, cât şi un imn în care este proslăvită şi chemată iubirea lui Dumnezeu asupra întregii omeniri:

,,O Seigneur, donne cet amour a nous tous!

Donne-le au monde entier.

Esprit-Saint, descende dans nos ames, afin que nous glorifions le Createur a pleine voix, le Pere, le Fils et le Saint –Esprit! Amin! Amin! Alillouia![12]

Jurnalul  călugărului athonit de origine rusă, Siluan, venerat ca sfânt în Biserica Ortodoxă, este aşadar, după cum se poate vedea, o operă aparte, atât prin structură, cât şi prin conţinutul sau mesajul lui, el fiind reprezentativ pentru autobiografia spirituală din spaţiul răsăritean al celui de-al douăzecilea veac. Gândurile înşirate în paginile  lucrării, ce pot fi puse sub sloganul ,,ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”, au mereu în centrul lor un puternic filon mistic. Ele se deosebesc de celelalte lucrări exponente ale genului din mediul catolic, protestant[13] şi chiar cel ortodox, atât prin structura diferită şi originală, cât şi prin profilul autorului şi prin dimensiunea neconfesionalizantă a lor, fapt ce le particularizează şi le recomandă cititorilor dornici de a cunoaşte experienţa sa mistică şi de a progresa ei înşişi în urcuşul duhovnicesc.

^[1] Elemente de autobiografie spirituală pot fi regăsite şi în Epistolele Sfântului Apostol Pavel (2 Cor. 2, 1-15), şi în Păstorul lui Herma, însă prima lucrare care poate fi caracterizată exclusiv ca fiind o biografie spirituală este cea a Sfântului Augustin. Pentru mai multe informaţie cu privire la acest gen al literaturii eclesiastice, a se vedea: Peter Dinzelbacher, ed., Dictionnaire de la Mystique, Alfred Kroner Verlag, Brepols, 1993, pp. 82-85.

^[2] Vezi: Sfântul Augustin, Les Confessions, trad d’Arnauld d’Andilly, Garnier, Paris, 1861.

^[3] Silouane, Ecrits Spirituels – extraits, traduits par L. A. Lassus, coll. ,,Spiritualite Orientale”, no. 5, Abbaye de Bellefontainte, Begrolles en Mauges, 1976.

^[4]Alexander Schmemann, Journal (1973-18983), trad. Anne Davidenkoff et Rene Marichal, Editions des Syrtes, Paris, 2009.

^[5] Care a publicat şi biografia sa.

^[6] După sintagma părintelui Thomas Spidlick. A se vedea: Thomas Spidlick, Ignace de Loyola et la spiritualité orientale, trad. Frederic Vermorel, coll. ,,Au singulier”, vol. 13, Edition Lessius, Bruxelles, 2006.

^[7] Silouane, Ecrits Spirituels – extraits, p. 32.

^[8] Ibidem, p. 35.

^[9] Cf. Nicolas Cabasilas, La vie en Christ,  trad. par Marie-Hélène Congordeau, coll. ,,Sources Chrétiennes”, vol. 355, Les Editions du Cerf, Paris, 1989.

^[10] Silouane, Ecrits Spirituels – extraits, p. 78.

^[11] Ibidem, p. 79.

^[12] Ibidem, p. 79.

^[13] Unde lucrarea suedezului Dag Hammarskjöld (1905-1961) este reprezentativă pentru secolul XX. A se vedea: Bernhard Erling, A Reader’s Guide to Dag Hammarskjöld’s Waymarks, St. Peter, Minnesota, 2010; şi Dag Hammarsjkold, Margings, Faber and Faber, London, 1972.

Foto: doxologia.ro