Silviu Dragomir, Avram Iancu, o viață de erou, ediție îngrijită, studiu introductiv și notă asupra ediției de Ioan Bolovan și Sorin Șipoș, Cuvânt de prețuire de Ioan-Aurel Pop, Prefață de Liviu Maior, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2022, 465 p.
În 10 septembrie 2022 s-au împlinit o sută cincizeci de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Avram Iancu, eroul revoluției române de la 1848-1849 din Transilvania. În acest context memorial rotund, Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca a lansat un proiect editorial de anvergură menit să readucă în atenția cititorilor contemporani efigia unuia dintre cei mai cunoscuți eroi naționali din Panteonul românesc. Programul editorial „Avram Iancu 150” cuprinde patru cărți: Mircea Tomuș, Glonțul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu. Teatru (356 p.); Lucian Blaga, Avram Iancu. Dramă (304 p.), ediție îngrijită, prefață și dosar critic de Mircea Popa; Silviu Dragomir, Avram Iancu, o viață de erou (465 p.); și Mircea Popa, Avram Iancu făuritor de istorie națională (300 p.).
Monografia dedicată crăișorului Avrămuț de istoricul Silviu Dragomir (1888-1962) a fost publicată într-o primă formă în anul 1924, la centenarului nașterii eroului. Istoricul a manifestat un interes continuu față de biografia lui Avram Iancu în cadrul mai larg al cercetărilor sale dedicate istoriei revoluției române din Transilvania, despre care a publicat cinci volume de studii și documente între 1944-1947. Profesor al Institutului Teologic-Pedagogic Andreian din Sibiu (1911- 1919) și al Universității Daciei Superioare din Cluj (1919-1947), membru corespondent (1916) și titular (1928) al Academiei Române, Silviu Dragomir a creat o operă vastă și valoroasă. Eliminat din viața universitară clujeană (1947), epurat din Academie (1948) și trecut prin universul concentraționar comunist (1949-1955), Silviu Dragomir a fost perceput de ideologii regimului stalinist drept un „istoric burghez”, fiind catalogat drept „naționalist” și incapabil să-și schimbe viziunea asupra istoriei în funcție de interpretarea propusă de istoriografia rolleriană de inspirație marxist-leninistă. Acesta este motivul pentru care nu a reușit să-și vadă publicată noua monografie Avram Iancu în timpul vieții, lucrarea fiind tipărită într-o formă cenzurată abia odată cu destinderea regimului în anul 1965. Întreaga epopee este detaliată de editorii prezentei ediții în consistentul lor studiu introductiv intitulat: „Silviu Dragomir și elaborarea biografiei lui Avram Iancu: etape și implicații ideologice, semnificații istorice” (p. 15-72). Cei doi istorici, Ioan Bolovan de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Sorin Șipoș de la Universitatea din Oradea, îl introduc pe cititorul secolului XXI în biografia lui Silviu Dragomir și în istoriografia românească a revoluției de la 1848-1849, ajutându-l să înțeleagă itinerariul sinuos al monografiei Avram Iancu plecând de la șantierul istoricului și trecând prin furcile caudine ale cenzurii ideologice comuniste. Excursul lor justifică în mod limpede nu numai inițiativa reeditării celei mai bune monografii de până în prezent a lui Avram Iancu, ci mai ales necesitatea tipăririi acesteia în forma ei inițială, dorită de autor și identificată de editori în fondul Silviu Dragomir păstrat în custodia Arhivelor Naționale Direcția Județeană Hunedoara.
Monografia este structurată în zece capitole, autorul focalizându-se în mod deosebit asupra activității lui Avram Iancu în anii 1848-1852, dar neocolind nici aspectele de viață privată (prieteni, iubite, boli), nici momentele și etapele mai puțin faste, de-a dreptul tragice ale biografiei acestuia. Astfel, capitolele II-IX (p. 117-436) pot fi citite și ca o istorie a revoluției și a mișcării naționale românești din Transilvania între anii 1848-1852, acestea fiind precedate de un prim capitol în care este zugrăvită obârșia, adolescența și studiile eroului (p. 85-116), iar la final sunt urmate de capitolul zece, dedicat tristului asfințit și sfârșitului acestuia (p. 437-461). Spre deosebire de alți biografi ai lui Avram Iancu, Dragomir a întreprins un studiu critic fundamentat în primul rând pe un imens material documentar, cules din arhivele românești, maghiare și austriece, și completat prin sintetizarea unei vaste bibliografii de specialitate, bazată pe lucrările istoricilor români, maghiari, austrieci și ruși, dar și pe tradiția orală, ceea ce-i oferă lucrării o rezistență vădită în timp și-l înfățișează pe autorul ei drept o autoritate științifică de neocolit în chestiunea biografiei lui Avram Iancu și în problematica revoluției pașoptiste din Transilvania. Discursul lui Silviu Dragomir este unul captivant, narațiunea având o frumusețe literară aparte, pigmentată cu formulări magistrale și caracterizări superbe ale personajului principal, limbaj care reliefează capacitatea formidabilă a istoriografului de a se adresa unui cerc larg de cititori și chiar de a răzbate în literatură: „Întreagă ființa lui e împletită din însușiri care-l fac popular. Vorba scurtă, dar hotărâtă izvorăște din sângele său de moț. Graiul presărat uneori cu glume și înflorit cu metafore nu-l îndepărtează câtuși de puțin de sufletul țărănesc. Oamenii bătrâni îl laudă pentru sfatul cuminte cu care măsoară posibilitățile reușitei, iar tineretul îl admiră pentru curajul său și pentru avântul nădejdilor închinate poporului (…). Iancu e acum hotărât să se dăruiască poporului, căruia îi aduce instinctiv mijlocul cel mai prețios pentru a stoarce biruința: voința de a lupta fără șovăire și energia de a urmări, dincolo de orice sacrificiu, eliberarea și progresul națiunei sale” (p. 151-152, 154). „E limpede că adevăratul căpitan al oastei românești, strânsă din toate părțile Ardealului, era Avram Iancu. Popularitatea lui depășise de mult limitele Munților Apuseni. Poporul, care îl iubea, îl consideră de acum drept conducător chemat a dezlega lanțurile robiei. De aceea îl învestește cu titlul romantic de Crai al Munților” (p. 187).
Valoarea istoriografică și literară a monografiei lui Silviu Dragomir despre Avram Iancu o recomandă între lecturile formative ale scrisului istoric românesc, de aceea sper că o vor citit tot mai mulți dintre cei ce-și iubesc necondiționat țara și doresc realmente să-i cunoască istoria și eroii, descoperind astfel viața unui brav bărbat al cărui „unic dor” a fost să-și vadă națiunea fericită.
