În cateheza trecută am vorbit despre ajutorul pe care ni-l oferă Calendarul pentru orientarea noastră liturgică, în general, şi pentru programul de rugăciune în mod special, fiind o călăuză sau busolă spirituală de fiecare zi şi noapte. Aminteam, astfel, la începutul catehezei că în fiecare dimineaţă, după ce ne spălăm şi ne îmbrăcăm, înainte de a ne face rugăciunile, e bine să aprindem candela sau cel puţin o lumânare, pentru că lumina are o semnificaţie deosebită din punct de vedere duhovnicesc.
De aceea, în cele ce urmează vom vorbi despre simbolismul lumânării şi al candelei, implicit al luminii. Încercăm pe scurt şi simplu, desigur, pentru ca toţi ascultătorii să poată reţine fără dificultăţi câteva învăţături de bază. Tangenţial, am mai vorbit despre semnificaţia lumânării legat de slujbele bisericii, în special când am vorbit despre înmormântare şi vom relua aici câteva învăţături din cele rostite atunci.
Să ne amintim, mai întâi, că la toate slujbele noastre, fie în biserică, fie pe la casele creştinilor, fie în ţarină, se aprind candele şi lumânări, mai multe sau mai puţine, în funcţie de felul slujbei. Nu întâmplător, desigur. Lumânareaînsoţeşte viaţa creştinului de la leagăn până la mormânt, şi chiar dincolo de mormânt: la botez, la împărtăşanie, la cununie, la sfeştaniile de acasă, lângă patul morţii, la parastase… Aşadar, la toate slujbele bisericii!
Rugăciunea particulară, a fiecăruia dintre noi, este şi ea, în felul ei, o mică slujbă, casa creştinului fiind numită, de altfel, „mica biserică” sau „biserica de acasă”. De aceea, vom imita şi acasă anumite elemente din biserică, pentru a ne crea o atmosferă cât mai apropiată Sfântului Locaş. Între acestea, aprinderea unei candele sau cel puţin a unei lumânări. De ce? Pentru că rostul şi simbolismul lor constituie un sprijin, o cale, spre a ne înălţa inimile spre lumina slavei dumnezeieşti.
Dragi ascultători, ce semnifică, aşadar lumina candelei sa a lumânări?
Întâi de toate, o jertfă sau ofrandă din partea noastră. Dacă este din ceară curată de stup, lumânarea arde mai frumos, nu face fum, flacăra ei însăşi fiind mai curată, faţă de a celor din parafină. Părintele Galeriu ne spunea, în vremea studenţiei noastre, să luăm aminte că toate produsele din stup (mierea, propolisul, ceara) sunt făcute doar de albinele „fecioare” (le numea şi „monahii”), apicultorii bine ştiind că numai matca este fecundată de „trântori” şi doar ea „naşte” puiet… Voia sa evidenţieze puritatea hărnicuţelor albine, drept pildă pentru cultivarea curăţiei oricărui om şi creştin harnic…
Aşadar, ce simbolizează lumânarea? Pe Iisus Hristos, simbolizând, totodată, şi învăţătura Sa. El Însuşi spune: „Eu sunt Lumina lumii!” (Ioan 8, 12). Astfel, „Lumina” devine din atribut un alt nume pentru Hristos-Dumnezeu, când spunem „Dumnezeu este Lumină”, după cum tot un alt nume este şi „Iubirea”, când spunem „Dumnezeu este Iubire” (I Ioan 4, 8). Şi, iată, de 2000 de ani flacăra Evangheliei Sale luminează viaţa tuturor oamenilor care vor s-o primească în case şi în suflete!
Odată cu acest înţeles, lumânarea şi candela reprezintă şi o lecţie de pedagogie creştină: ca să dea lumină, ceara se topeşte/se jertfeşte, puţin câte puţin. Uleiul din candelă, așijderea. Hristos, ca să ne lumineze, a dus o viaţă jertfelnică, având şi o moarte jertfelnică. Părinţii noştri, ai fiecăruia, să ne amintim, ne-au învăţat cele bune muncind jertfelnic, topindu-şi zilele şi sănătatea puţin câte puţin… Mari bărbaţi ai neamului nostru au luminat în jurul lor tot printr-o viaţă jertfelnică, unii ostenind neîntrerupt, până la adânci bătrâneţi, ca marele geograf Simion Mehedinţi (94 ani), sau părintele Dumitru Stăniloae (90); alţii topindu-se prematur, istoviţi de muncă şi suferinţe, ca Mihai Eminescu (39), George Coşbuc (52), Vasile Pârvan (45), Nicolae Paulescu (62), Ciprian Porumbescu (nici 30), Dinu Lipatti (33); iar unii sfârşind cu demnitate prin închisori, ca Mircea Vulcănescu (48), sau Valeriu Gafencu (31). Şi ca dânşii, mulţi-mulţi alţii…
Lumina candelei şi a lumânării are şi menirea de a ne pregăti pentru viaţa de după Marea Trecere în împărăţia cerurilor, în „loc de odihnă şi loc luminat…”, aşa cum auzim în ecteniile şi rugăciunile pentru cei adormiţi. Lumina taborică ce a strălucit la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului şi pe care au văzut-o pentru câteva clipe cei trei Apostoli, Petru, Iacov şi Ioan, va străluci fără încetare pentru cei ce vor fi de-a dreapta Tatălui, în Împărăţia Sa, între care nădăjduim să fim şi noi, dimpreună cu îngerii, cu sfinţii şi cu toţi cei din neamul nostru plecaţi dincolo, înaintea noastră.
Încheiem, de aceea, dorind ca lecţia de pedagogie a lumânării şi a candelei să ne fie, tuturor călăuză spre a duce fiecare o viaţă jertfelnică, de folos celor ce vieţuiesc în jurul nostru, în familie, la serviciu, în sânul neamului şi peste tot în lume pe unde ne vom purta paşii…
