Simbolismul Sfintei Liturghii (Ep. 2)

de | iun. 25, 2020

Înainte de a păşi pe firul catehezei de azi, amintim că data trecută am prezentat simbolismul primei părţi a Sfintei Liturghii, de la început până la citirea evangheliei, inclusiv.

Azi continuăm cu partea centrală a slujbei, urmând ca data viitoare să prezentăm ultima parte.

Momentele asupra cărora ne vom concentra azi sunt următoarele: imnul heruvimic, ieşirea cu Cinstitele Daruri, Ectenia cererilor, sărutarea păcii, rostirea Crezului, Anaforaua liturgică – adică partea centrală a Jertfei Euharistice.

Imnul heruvimic („Noi, care pe Heruvimi, cu taină închipuim…”), cântat de strană şi credincioşi, dar rostit în Altar şi de slujitori, exprimă faptul că toţi închipuim tainic pe Heruvimii din ceruri, deoarece ne pregătim, ca şi ei, să-L primim pe „Împăratul tuturor”. De aceea, în partea a doua a „heruvicului” cântăm (rostim) „toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm”;

Vohodul mare (ieşirea cu Cinstitele Daruri) are o dublă semnificaţie: pe de o parte, ultimul drum făcut de Domnul înainte de Patima şi moartea Sa, din Betania la Ierusalim, pentru a Se jertfi; pe de altă parte, alaiul funebru de la răstignirea şi îngroparea Domnului, adică ducerea Sfântului Său Trup de la Cruce la mormânt. Sfântul Disc simbolizează, astfel, patul (năsălia) pe care a fost purtat Trupul Său, după coborârea de pe Cruce. În acelaşi context, Proscomidiarul simbolizează locul răstignirii, iar Altarul şi Sfânta Masă – grădina în care era săpat mormântul. Sfântul Antimis (o bucată de pânză specială, care stă pe Sfânta Masă) simbolizează chiar mormântul Domnului. Pomenirile pe care le fac preoţii la acest vohod fac amintire de rugămintea tâlharului celui îndreptat, care se ruga zicând: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta!” (Lc 23, 42).

 Să plinim rugăciunea (ectenia cererilor). A „plini” are, aici, dublu înţeles: a completa rugăciunea, slujba, dar şi intenţia de a o preface în faptă, în viaţa de zi cu zi;

Sărutarea păcii (= împăcării, dragostei), care în vechime se făcea între toţi participanţii la slujbă, azi are loc doar între preoţi, în Sfântul Altar. Părinţii Bisericii au hotărât ca între credincioşi să nu se mai facă acest gest liturgic, deoarece s-ar produce multă mişcare, care ar lua şi mult timp. Dar credincioşii ştiu că în Sfântul Altar, acolo unde sunt mai mulţi slujitori, are loc acest minunat gest de frăţietate, care alungă şi topeşte orice umbră de omenească supărare, înaintând cu toţii, cu inima împăcată, spre săvârşirea sfintei jertfe;

Rostirea Crezului reprezintă dovada că noi toţi, preoţi şi credincioşi, ne călăuzim viaţa nu doar prin cunoaştere şi experienţă, ci prin încrederea în învăţăturile pe care Scriptura şi Tradiţia ni le-au transmis, voind, totodată, să dovedim adeziunea noastră totală faţă de ele. Expresia „uşile, uşile…” aminteşte de Liturghia Bisericii primare, la care uşile erau păzite să nu intre vreun necredincios, sau cei încă nebotezaţi, după cum iarăşi nimeni dintre creştini nu mai ieşea, după ce au ieşit catehumenii (cei care se pregăteau pentru botez);

Jertfa euharistică începe prin cuvintele preotului „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă în pace a o aduce…”, invitând credincioşii să conştientizeze faptul că urmează a se săvârşi actul suprem, înfricoşător în măreţia lui şi pentru îngeri, nu numai pentru oameni. Răspunsul stranei (credincioşilor) „mila păcii, jertfa laudei”, înseamnă că jertfa se aduce prin milă şi pace din partea lui Dumnezeu, iar din partea noastră prin jertfă de laudă (cântare). Între aceste cântări, şi „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul SavaotOsana, întru cei de sus”, imn prin care ne asociem cetelor îngereşti, amintindu-ne de viziunea proorocului Is (6, 3), dar şi de strigătele de bucurie cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea în Ierusalim. „Savaot” înseamnă „Dumnezeul oştirilor îngereşti”, iar „Osana” – „Mântuieşte-ne!”. Cuvintele „Luaţi, mâncaţi…” şi „Beţi dintru Acesta, toţi…” reamintesc rostirile Mântuitorului la Cina cea de taină. Iar expresia „Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie-Ţi aducem de toate şi pentru toate”, înseamnă o manifestare a recunoştinţei noastre pentru faptul că toate darurile bune şi frumoase de pe pământ le avem de la Dumnezeu, pe care acum le „restituim” sub forma elementelor euharistice, pâinea şi vinul. În acest sens vorbeşte părintele Stăniloae atunci când spune că „lumea este un dar şi un sacrament”:  un dar de la Dumnezeu, care poate fi preschimbat în „sacramente”, adică elemente sfinţite. Aici trebuie să ne amintim şi de responsabilitatea noastră faţă de lume şi darurile din ea, în sensul de a le păstra curate şi în bună rânduială. Prescura şi vinul pentru slujbă se cer a fi naturale, adică din grâu curat şi vin din boabe de grâu, la fel de curate. 

Epicleza (epiklesis = invocare) reprezintă actul liturgic cel mai înalt al jertfei euharistice, deoarece acum, prin rugăciunile de invocare, pâinea (prescura) şi vinul se preschimbă în Trupul şi Sângele Domnului. În acest moment, nu mai vorbim de „simbolismul” Sfintei Liturghii, ci de ceva real. Deşi îşi păstrează forma şi proprietăţile fizice, pâinea şi vinul sunt preschimbate în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, cu care S-a jertfit, a murit şi a înviat. Acum dăm, totodată, „examenul” credinţei noastre: numai cine crede şi mărturiseşte această realitate euharistică se poate mântui! În timp ce la strană se cântă „Pre Tine Te lăudăm…”, preotul face în taină invocarea Sfântului Duh, rostind, de trei ori, troparul „Doamne, Cel ce ai trimis pe Prea sfântul Tău Duh în ceasul al treilea apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci-L înnoieşte întru noi, cei ce ne rugăm Ţie”;

Ne oprim aici, dragi ascultători, urmând ca în cateheza viitoare să continuăm cu Axionul, Tatăl nostru, Cuminecarea şi celelalte momente de la finalul Sfintei Liturghii.

Itinerar Catehetic
Itinerar Catehetic
Simbolismul Sfintei Liturghii (Ep. 2)
Simbolismul Sfintei Liturghii (Ep. 2)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/gordonv/" target="_self">Pr. Prof. Vasile Gordon</a>

Pr. Prof. Vasile Gordon

Profesor (2003 - prezent); conducător doctorat (2005 - prezent). Toate treptele didactice, pentru Omiletică şi Catehetică. Perioada 2008-2012 şef de catedră la fosta „Catedră Practică”. Din anul 2013, membru titular al Şcolii Doctorale şi profesor la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca.

Mai multe

Convoiul morții și convoiul Vieții | Duminica a 20-a după Rusalii

Convoiul morții și convoiul Vieții | Duminica a 20-a după Rusalii

Ev. Luca 7, 11-16 Învierea fiului văduvei din Nain „Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă,...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 2)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 2)

Dacă în plan fizic se întâmplă că uneori se naște un copil cu ochii de culoarea nu a părinților, ci a unuia dintre bunici, în plan duhovnicesc se poate ca nepoata să aibă evlavia bunicii, de care mama era străină. Copilul poate avea o anume abilitate a unui bunic, pe...

Tămâia în cultul ortodox

Tămâia în cultul ortodox

Fumul de tămâie este întotdeuna expresia unei teofanii, adică a unei arătări sau descoperiri a lui Dumnezeu. Aplicată la etica vieții creștine, înțelegem că toate acțiunile noastre sunt acte sinergetice sau împreună-lucrare. Viața aceasta nu trebuie parcursă de unul...

Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase face parte din galeria marilor duhovnici români ai veacului al XX - lea, ocupând între aceștia un loc cu totul aparte. Dânsul aparține unei generații extrem de viguroase de monahi români. După şapte ani de vieţuire la Schitul Românesc...