Astăzi vom prezenta simbolismul ultimei părţi a Sf. Liturghii, amintindu-vă că în precedentele trei cateheze am vorbit despre Proscomidie şi despre primele două părţi ale Sf Liturghii.
Pentru acum avem în vedere următoarele momente: Axionul, Tatăl nostru, Expresia „Să luăm aminte Sfintele Sfinţilor”, despre Anafură şi câteva scurte concluzii.
– Axionul (axios = vrednic/ă este) este un imn dedicat Maicii Domnului, în mai multe variante („Cuvine-se cu adevărat…”, „Vrednică eşti, cu adevărat…”), prin care noi mărturisim faptul că Sfânta Jertfă se aduce nu numai spre iertarea păcatelor celor vii şi a celor adormiţi, ci, aşa cum rosteşte preotul în taină, „şi pentru tot sufletul cel drept, care s-a săvârşit întru credinţă”, expresie de mulţumire (euharistie) pentru existenţa tuturor sfinţilor din ceruri, în fruntea cărora se află Maica Preacurata;
– Tatăl nostru – cel mai adesea rostit, dar uneori şi cântat, are în conţinut două expresii, asupra cărora ni se adresează mereu întrebări lămuritoare: 1. Cum e corect? Pâinea noastră cea de toate zilele sau Pâinea noastră cea spre fiinţă? 2. „Şi nu ne duce pe noi în ispită”, ori „nu ne lăsa să cădem în ispită”?…
Răspundem, pe scurt: 1. Expresia “pâinea noastră cea spre fiinţă”, traduce mot-à-mot cuvintele din textul grecesc : „Τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον…”(οÙσία = fiinţă), iar “pâinea noastră cea de toate zilele” reproduce varianta latină “panem nostrum quotidianum” (cotidian = zilnic). Practic, ambele variante sunt valabile, exprimând aceeaşi idee de hrană zilnică, atât materială cât şi spirituală, fiind vorba, evident, şi de hrana vieţii veşnice, Sf. Euharistie. Ediţia numită „jubiliară” (B. V. Anania), propune „cea de toate zilele” şi explică: „Hrana noastră zilnică I-o datorăm în primul rând lui Dumnezeu, şi de la El se cade s-o cerem. Cea spre fiinţă, expresie folosită în unele versiuni, nu traduce exact cuvântul original, dar nici nu constituie o erezie; Sfinţii Părinţi i-au imprimat şi o dimensiune duhovnicească, euharistică” (Mt 6, 11, nota c).
2. Expresia „nu ne duce pe noi în ispită” reproduce traducerea din Biblia latină: „Et ne nos inducas in tentationem”… Desigur, sensul este: „(Doamne) ajută-ne să nu cădem în ispită…”
– Să luăm aminte, Sfintele sfinţilor! În clipele când rosteşte aceste cuvinte, preotul înalţă Sfântul Trup (Sfintele) în semnul crucii deasupra discului. „Sfinţilor”, adică Sfintele se vor da credincioşilor ce se vor împărtăşi. În epoca apostolică toţi cei botezaţi erau numiţi „sfinţi” (vezi I Co 1, 2). Dar creştinii, în duhul smereniei, ştiau să facă deosebirea dintre sfinţii din ceruri şi ei, care caută sfinţenia. Mai mult, ştiau că numai Hristos, cu al Cărui Trup şi Sânge se împărtăşesc, este Sfânt cu desăvârşire. De aceea avem răspunsul stranei (şi al tuturor creştinilor): Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos…
– Anafura esteprescură binecuvântată ce se împarte tuturor creştinilor, dar poate fi consumată numai pe nemâncate (şi de cei care s-au împărtăşit la acea Liturghie, desigur). Împreună cu agheasma, anafura se ia apoi în fiecare dimineaţă, după ce ne spălăm şi ne rostim rugăciunile.
Ajunşi la finalul celor 4 cateheze consacrate Sf. Liturghii, ne dăm seama de puţinătatea explicaţiilor oferite, în comparaţie cu bogăţia slujbei şi a simbolurilor ei sfinte. Dar acest „puţin” poate însemna, totuşi, primul pas pentru creştinul începător.
Propriu-zis, aplicareaînvăţăturilor din această cateheză se uneşte cu aplicarea celor trei cateheze de dinainte (Simbolismele Proscomidiei şi ale primelor părţi ale Sf. Liturghii). Toate patru au menirea să ne ajute a înţelege mai bine importanţa pentru mântuire a Sfintei Liturghii.
Mai ales, să înţelegem că Sfânta Liturghie este un mare dar al lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. De fapt, însuşi cuvântul Liturghie, în traducere înseamnă „lucrare publică/lucrare pentru popor”. Iată ce ne spune Părintele Stăniloae: „Liturghie înseamnă, în greceşte, slujire comună. Ea îi adună pe oameni într-o slujire comună adusă lui Dumnezeu Cel în Treime, a lui Dumnezeu al comuniunii. Ea este deci şi puterea cea mai mare, creatoare de comunitate. Ea îi adună pe toţi, tot mai mult, în Împărăţia dragostei nesecate a Sfintei Treimi…” (Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, p. 10).
De încheiere, să ne amintim că un foarte cunoscut Părinte al Bisericii, Sfântul Ciprian, a spus inspirat: „în afara Bisericii nu există mântuire” (Extra Ecclesiam nulla salus); în consecinţă, ştiind că cea mai înaltă slujbă (lucrare) ce se săvârşeşte în Biserică este Sfânta Liturghie, deducem logic: fără Liturghie nu există mântuire. Avem o categorie de creştini evlavioşi, care cred că-şi împlinesc datoriile faţă de suflet dacă nu lipsesc de la Maslu, participă la Acatiste şi Molitve, scriu şi dau pomelnice ori „acatiste”, fac sfeştanii în casă etc., însă fără să-şi facă timp de Liturghie. Ei bine, cunoscând acum, fie şi în linii mari, rânduiala, semnificaţiile şi scopul acestei Slujbe a slujbelor, trebuie să le transmitem şi lor convingerea noastră că Sfânta Liturghie nu este doar cea mai frumoasă carte deschisă a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, ci şi calea sigură a înălţării sufletelor noastre către ceruri.
