Simion Mehedinți – părintele geografiei românești

Geograf, profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române, creatorul și organizatorul învățământului geografic modern în România, cât și director al Revistei „Convorbiri literare„, între anii 1907-1923. Acesta a fost SimionMehedinți.

S-a născut la 16 octombrie 1868, la Soveja, însă naşterea sa a fost declarată oficial două zile mai târziu. A fost fiul lui Neculai Mehedinți, dascăl de biserică și Voicăi Mehedinți.

Simion a avut 10 frați dar 7 dintre ei au murit după primii ani de viaţă din cauza vărsatului. Cei patru copii care au supravieţuit au fost: Neculai – seminarist la Cetatea Albă şi preot la Păuneştii Vrancei, Marina, căsătorită cu preotul Constantinescu în Soveja, Ion, preot la Soveja, şi Simion.

A urmat clasele primare la Școala din Vidra iar cursurile liceale la Focșani și București. Apoi, timp de 4 ani, a urmat Seminarul de la Roman, apoi un an la Seminarul Central de la Bucureşti, un alt an la Liceul „Unirea” din Focşani şi alţi trei ani la Colegiul „Sfântu Sava” din Bucureşti.

După ce Mehedinţi a luat cu bine examenul de licență, a obţinut de la Societatea Română de Geografie, o bursă pentru a studia geografia la Paris. De aici el s-a deplasat  la Berlin pentru studiu, unde şcoala geografică era cu mulţi paşi înainte.

După ce acesta și-a finalizat studiile, a ajuns profesor la Universitatea din București, la prima catedră de geografie din România unde a predat timp de 38 ani. De asemenea a ajuns să fie directorul revistei ”Convorbiri literare” .

Datorită meritelor sale desăvârșite, Simion Mehedinti a fost ales în anul 1915, membru al Academiei Romane.

În lucrarea „Geografia ca mijloc de educație în învățământulsecundar și inferior” , el a susținut cum că „geografia școlară are menirea și chiar datoria deosebită de a sintetiza în mod armonios cunoștințele elevilor, de a le prezenta minții, ca pe un tot organic, făcând astfel pe elevi să simtă necontenit interesul reciproc care leagă un studiu de celalalte dimprejur. Reținerea faptelor trebuie să fie întemeiată pe raționament și nu pe o memorie mecanică. Menirea geografiei nu poate fi împlinită decât întemeind memorizarea faptelor prin stabilirea legăturilor cauzale dintre ele” .

A colaborat la numeroase ziare și reviste: „Cuvântul Studențesc„, „Duminica poporului„, precum și la cele de specialitate, cu multe studii de geografie, metodologie geografică și mai ales antropogeografie: „Buletinul Societății Române de Geografie„, „Natura„, „Anuarul de Geografie și Antropogeografie„, și multe altele.

Datorită regimului comunist, acesta a ajuns marginalizat (cea mai mare parte a studiilor sale fiind interzise).

S-a stins din viață în anul 1962.

AUTOR: Cătălin Onicaș

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Simion Mehedinți – părintele geografiei românești
Loading
/
Carlo Goldoni – unul din cei mai mari dramaturgi italieni

Carlo Goldoni – unul din cei mai mari dramaturgi italieni

Carlo Osvaldo Goldoni este unul din cei mai cunoscuți dramaturgi italieni. Voltaire l-a numit „"Molière al Italiei". Operele lui au fost apreciate de public datorită curajului și onestității. Scenetele satirizau viața de zi cu zi a oamenilor și dramatizau valorile  și...

Baritonul român cu voce de aur – Nicolae Herlea

Baritonul român cu voce de aur – Nicolae Herlea

Unul dintre marile repere culturale româneşti, om care a adus prestigiu ţării noastre, strălucind pe marile scene ale lumii, de la Scala din Milano, la Covent Garden din Londra sau la Metropolitan Opera din New York. Acesta a fost baritonul Nicolae Herlea. S-a născut...

Georg Friedrich Handel – mare compozitor de oratorii

Georg Friedrich Handel – mare compozitor de oratorii

Compozitor germano-englez din epoca barocului care s-a remarcat în special prin compoziţiile sale instrumentale şi oratorii, prin piese ocazionale precum Muzica apelor (1717) şi muzica pentru focuri de artificii Royal (1749) . Acesta a fost Georg Friedrich Handel. S-a...

PF Justinian Marina – iconom desăvârșit

PF Justinian Marina – iconom desăvârșit

Preafericitul Justinian Marina a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A păstorit într-o vreme de restriște în care regimul comunist încerca să reducă importanța religiei în societate. Ioan Marina s-a născut la data de 22 februarie 1901, în satul...

Timotei Cipariu – lingvist, istoric și luptător pentru dreptate

Timotei Cipariu – lingvist, istoric și luptător pentru dreptate

Timotei Cipariu a fost  un erudit român profund implicat în emanciparea neamului românesc. A fost preot greco catolic, profesor de materii teologice și laice, se remarcă prin activitatea sa de filolog, istoric și lingvist român. A fost președintele Asociației...

Constantin Brâncuși – sculptor de seamă al românilor

Constantin Brâncuși – sculptor de seamă al românilor

Sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Acesta a fost Constantin Brâncuși. S-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj. Constantin a fost al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși...