Sinaxa monahală din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului

de | oct. 28, 2021

Joi, 28 octombrie 2021, la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc sinaxa monahală, în cadrul căreia s-au întâlnit stareţii, stareţele şi duhovnicii de la mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Lucrările sinaxei s-au desfășurat în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În deschiderea evenimentului, începând cu ora 8:00, în biserica așezământului monahal, arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de stareți și duhovnici. În cadrul slujbei au fost înălțate rugăciuni pentru odihna sufletului Episcopului Vasile Flueraș.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele exarh Dumitru Cobzaru a oficiat o slujbă de Te Deum, în prezența chiriarhului și a cinului monahal.

Apoi, în sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” din cadrul mănăstirii, s-au desfășurat lucrările sinaxei, fiind deschise și prezidate de Părintele Mitropolit Andrei, care le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc.

În cadrul întâlnirii, arhimandritul lect. univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, a susţinut o prelegere intitulată: „Cu gândul la cei plecați, ne rugăm pentru ei Celui ce este Învierea și Viața și le îngrijim mormintele”. În cadrul acesteia, arhimandritul Simeon a vorbit despre „celebrările liturgice pentru cei adormiți – expresii ale caracterului pascal al morții creștine” și despre „cimitire – locuri ale memoriei, culturii și speranței eshatologice”. Părintele Simeon a prezentat și aspecte privind rânduiala înmormântării călugărilor.

De asemenea, a fost prezentat volumul „Monahismul, același și perpetuu”, apărut la Editura Renașterea, fiind coordonat de arhimandritul Dumitru Cobzaru. Cartea este dedicată Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu prilejul aniversarii unui deceniu de la întronizarea în scaunul mitropolitan, și conține cuvântările de la sinaxele monahale din ultimii 10 ani. Toți cei prezenți au primit cartea în dar din partea ÎPS Părinte Andrei.

La final, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor, a făcut câteva anunțuri de ordin administrativ și pastoral. Totodată, a mulțumit strareței Mănăstirii Dobric, stravrofora Veronica Coțofană, pentru ospitalitate.

Au fost aduse la cunoştință ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod în ceea ce priveşte buna rânduială şi disciplină a vieţii monahale, iar cei prezenți au avut ocazia de a adresa întrebări și de a dezbate împreună teme de actualitate din viața bisericească și monahală. Printre altele, s-a făcut referire la importanța acțiunii misionare și filantropice în rândul semenilor.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Dumitru Cucură

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Berinţa

Târnosirea bisericii din Berinţa

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 3 iulie 2016, slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Parohia Berinţa, Protopopiatul Lăpuş, în fruntea unui sobor de 25 de preoţi şi diaconi și a protopopului de Lăpuş, pr....

Resfințire de biserică în localitatea Lompirt

Resfințire de biserică în localitatea Lompirt

În duminica a doua după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Lompirt, filie a Parohiei Moiad, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările de înnoire efectuate la...

Duminica Sfinților Români, la Catedrala Mitropolitană a Clujului

Duminica Sfinților Români, la Catedrala Mitropolitană a Clujului

În Duminica Sfinților Români, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului si Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Sute de clujeni au fost prezenți, ascultând cuvântul de învățătură al Înaltpreasfinției Sale, care a făcut...

Cea mai frumoasă lecție despre Mihai Eminescu

Cea mai frumoasă lecție despre Mihai Eminescu

Comunitatea Parohiei Ortodoxe „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca a avut parte de o seară culturală cu totul specială, joi, 30 iunie 2016, cu ocazia conferinței cu tema „Recitindu-l pe Eminescu” susținută de prodecanul Facultății de Litere din cadrul Universității...