Sinaxă monahală și Sinod Mitropolitan, la mănăstirea sătmăreană Scărișoara

de | oct. 19, 2016

Întâlnirea stareţilor, stareţelor şi duhovnicilor din mănăstirile Mitropoliei Clujului a avut loc miercuri, 19 octombrie 2016, la mănăstirea Scărișoara din Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Lucrările Sinaxei prezidate de Înaltpreafințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinția Sa alături de cei doi ierarhi ai eparhiilor din jurisdincția Mitropoliei Clujului, precum și a unui impresionant sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhim. Dumitru Cobzaru.

14690935_213821699031237_1116033716568028793_nDiscuțiile sinaxei au continuat cu prelegerea părintelui Arhim. Paisie Cinar,  duhovnic al Mănăstirii „Soborul Sfinților 12 Apostoli” de la Bârsana pe tema:  „Locul și importanța monahismului în comunitatea eclesială și aportul la misiunea Bisericii în lume”. După aceea, participanții au avut ocazia de a adresa întrebări celor trei ierarhi prezenți și de a dezbate împreună teme de actualitate din viața bisericească. Acestea au făcut referire la prezența credincioșilor la slujbele mănăstirești, importanța citirii Sfintei Scripturi și la acțiuni misionare și filantropice în rândul semenilor.

14695509_213822185697855_6632632553217477649_n

Întâlnirile monahale la nivel mitropolitan au loc, potrivit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, odată la trei ani: „Toată lumea știe care este trendul vieții noastre. Din păcate, secularizarea face pași înainte și atunci noi ne încăpățânăm să ne luptăm cu ea și ostașii cei mai bătăioși, cei mai râvnitori împotriva acestui curent sunt monahii. Împotriva celor mai mari trei patimi ale omenirii, călugărul luptă cu votul sărăciei, cu votul ascultării și cu cel al fecioriei”.

https://www.youtube.com/watch?v=fQ9ssrBGdqM&feature=youtu.be

În total, la sinaxa monahală din Mitropolia Clujului au fost prezenți 180 de participanți.

Tot la Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din județul Satu Mare a avea loc aseară și o întâlnire a Sinodului Mitropolitan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Năsăud

Hramul Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Năsăud

În a doua zi după Bobotează, marți, 7 ianuarie 2025, când Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a...