Singura Biserică din România ocrotită de Sf. Paisie Aghioritul își serbează primul hram

de | iul. 9, 2016 | Actualitatea religioasă

Comunitatea minoritar românească și ortodoxă din satul clujean Săvădisla va trăi zilele acestea un moment istoric. Luni și marți, în 11 și 12 iulie 2016, ortodocșii din filia parohiei Vălișoara vor sărbători alături de preotul lor Mihai Ranta, dar și de Mitropolitul Andrei al Clujului primul hram al bisericii, ce se află sub ocrotirea Sfântului Paisie Aghioritul. Biserica paraclis a fost ridicată în mai puțin de un an și va deservi nevoile duhovnicești ale celor 50 de credincioși ortodocși ai acestei mici comunități ortodoxe, privată până acum de un locaș de rugăciune.

Lucrările realizate la noua biserică vor fi binecuvântate luni seara, în ajunul hramului, de la ora 18:00, de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, care va oferi binecuvântarea sa și comunității ortodoxe din satul clujean Săvădisla. A doua zi, chiar de praznicul Sfântului Paisie Aghioritul, la Sfânta Liturghie va sluji un frumos sobor de preoți, ce fac parte din cercul preoțesc Florești, avându-l ca protos pe preacuviosul părinte Benedict Vesa, a declarat pentru radio Renașterea, părintele protopop de Cluj I, Dan Hognogi.

Părintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai secolului al XX-lea. Sfaturile lui duhovnicești, adunate într-o serie de volume de ucenicii săi, sunt foarte citite de creștini, mai cu seamă volumul „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”. A fost trecut în rândul sfinților de Patriarhia Ecumenică anul trecut, în luna ianuarie, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în ședința din 4 iunie 2015, înscrierea acestui sfânt și în calendarul liturghic românesc. Data de pomenire în calendarul bisericesc este 12 iulie, când Sfântul Paisie a trecut la cele veșnice.

Ultimele articole

Rugăciunea este izvorul puterii

Rugăciunea este izvorul puterii

Porfirie (Bairaktaris), Bătrânul din Attica: “Mucenicii sufereau mult când îi torturau, cum suferă orice om normal. Diferenţa este că ei erau în permanenţă uniţi cu Hristos prin rugăciune: De la El primeau o putere mai mare decât suferinţele lor, încât le puteau...

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”....

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Preoții din cadrul protopopiatului Jibou au participat miercuri, 10 iunie 2015,  la ședința administrativă lunară. Lucrările au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Proroc Daniel” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou, de un sobor de...

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Joi, 11 iunie 2015, la sediul Protopopiatului Ortodox din orașul Beclean a avut loc ședința lunară a preoților. La aceasta a luat parte Florin Dobocan, revizor contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a transmis preoților câteva aspecte...

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...