Slujbă Arhierească la Rugășești, în duminica Mironosițelor

de | mai 4, 2015

În duminica a 3-a după Sfintele Paști, Mitropolitul Clujului s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Rugășești din Protopopiatul Dej. Aici, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie și a vorbit despre devotamentul femeii creștine, pornind de la duminca închinată femeilor mironosițe, pe care Biserica Ortodoxă a marcat-o astăzi, 26 aprilie 2015: „Femeile mironosițe au avut față de Domnul nostru Iisus Hristos cea mai mare dragoste și cel mai mare devotament”.

Vorbind despre devotamentul femeilor mironosițe, Mitropolitul Clujului a adus ca argument și un fragment scris de omul de cultură Ernest Bernea: „Atunci când a meditat la devotamentul femeii, Ernest Bernea a scris câteva fraze extraordinare, spunând că femeia este mult mai înțelegătoare decât bărbatul, față de tot ceea ce înseamnă viață. Ea iubește florile, iubește păsările și animalele, iubește oamenii. Femeile au simțul mult mai fin al situațiilor morale, trăiește mult mai adânc decât bărbatul încercările interioare ale ființelor apropiate, ea se transpune în întregime în locul altuia mergând până la depersonalizare. Cugetul ei și făptura ei surprind mai repede și mai adânc  durerile și bucuriile celor apropiați”.

La final, ierarhul a acordat câteva distincții unor persoane care s-au implicat în lucrările efectuate de-a lungul timpului la Biserica parohială. Astfel, părintele paroh Fabian Seiche a primit distincția de sachelar cu dreptul de a purta brâu albastru, iar primarul comunei Cășeiu, Silviu Boldor și alți credinciosi au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire. Tinerilor prezenți la slujbă, ierarhul le-a împărțit la final cărți de rugăciune.

În continuarea slujbei, Mitropolitul Clujului a participat la inaugurarea Centrului turistic de la Rugășești, unde a săvârșit o Sfeștanie pentru noul imobil. Deschiderea centrului s-a realizat în prezența oficialităților  și a localnicilor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Spectacolul „Când dai viață din viață” la Gherla

Spectacolul „Când dai viață din viață” la Gherla

Protopopiatul Gherla și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși (ATCOR) Gherla organizează, pe 29 iunie, la Cinematograful „Pacea” din localitate spectacolul „Când dai viață din viață”. „Evenimentul nostru își propune să aducă o mărturie bună despre darul cel mai de...

Tabără ASCOR pentru familii, la Rohiţa – Maramureş

Tabără ASCOR pentru familii, la Rohiţa – Maramureş

În perioada 16 – 26 iunie, Mănăstirea Rohiţa, judeţul Maramureş, găzduieşte prima tabără de familii organizată în acest an de către comunitatea Bisericii Studenţilor şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Cluj Napoca. Tabăra este organzată de ASCOR...

Şcoala de vară „Copilărie binecuvântată“, la Cluj-Napoca

Şcoala de vară „Copilărie binecuvântată“, la Cluj-Napoca

Parohia „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris, găzduieşte cea de a V-a ediţie a Şcolii de vară „Copilărie binecuvântată”, în perioada 3-7 iulie. În cadrul proiectului iniţiat şi organizat de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Grădiniţa...