Slujbă de pomenire în memoria lui Baba Novac, oficiată de Mitropolitul Clujului

de | feb. 5, 2019

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat, marți, 05 februarie 2019,  începând cu ora 10, o slujbă de parastas la statuia lui Baba Novac, amplasată lângă Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca, în memoria celui care a servit, ca general, în oastea lui Mihai Viteazul. Din soborul de preoți a făcut parte și Părintele Ioan Bizău, director general Radio Renașterea.

La final, ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a evocat personalitatea lui Baba Novac și a subliniat martiriul acestuia. Plecând de la îndemnul Sf. Pavel, din Epistola către Evrei, capitolul 13 – „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri…”-ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să nu-i izoleze în ungherul uitării pe înaintași, care prin însăși jertfa pilduitoare merită respectul și recunoștința noastră. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe au așezat la baza statuii un coș de flori și au aprins candele.

Marți, 5 februarie, s-au împlinit 418 ani de la trecerea la Domnul a celui cunoscut cu numele de Baba Novac și care se tâlcuiește „bătrânul Novac”. În anul 1601, Baba Novac și duhovnicul său, preotul Sasca, ambii de origine sârbă, au fost arși de vii în piața centrală a Clujului, după care trupurile celor doi au fost scoase în afara zidurilor cetății și ridicate în țeapă, în apropierea locului pe care astăzi se află Bastionul Croitorilor. Din relatările cronicarului italian Ciro Spontoni aflăm că Baba Novac a răbdat în tăcere torturile. ”O dovadă a prezenței și puterii Bunului Dumnezeu?” s-a întrebat cronicarul. Ulterior, pe locul unde Baba Novac a fost tras în țeapă, Mihai Viteazul a înfipt un steag în amintirea bravului ostaș al armatei sale.

Tot în amintirea celui care a fost căpitan de haiduci în Balcani, în 1975 a fost ridicată, la Cluj-Napoca, o statuie, operă a sculptorului Virgil Fulicea.

Pr. Marius Cristian FOCȘANU

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Clujului

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Clujului

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a avut loc joi, 20 octombrie 2016, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin. Primirea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a avut loc la ora 10:30, fiind urmată de...

Conferinţa preoţească de toamnă la Baia Mare

Conferinţa preoţească de toamnă la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanu a prezidat luni, 17 octombrie 2016, în Catedrala Episcoplă „Sfânta Treime” din Baia Mare, conferinţa preoţească de toamnă, la care au participat stareţii, preoţii duhovnici şi preoţii din parohiile protopopiatelor Baia Mare,...

Zi de sărbătoare, în parohia sălăjeană  Sorușa-Uileac

Zi de sărbătoare, în parohia sălăjeană Sorușa-Uileac

  În duminica a XXI-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului  s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Sorușa-Uileac, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la locașul de cult, iar după slujba de...