Slujbă de pomenire pentru cei care s-au jertfit în Răscoala de la Bobâlna

de | oct. 15, 2017 | Activități parohiale

Ziua de pomenire a Cuvioasei Parascheva din acest an rămâne înscrisă în istoria meleagurilor comunei clujene Bobâlna ca una specială. După mai bine de 40 de ani de la ultima slujbă săvârșită la monumentul ridicat și închinat celor care s-au jertfit în Răscoala de la Bobâlna din 1437, preoții comunei, împreună cu credincioșii,s-au adunat pe dealul  Bobâlnei în rugăciune.

Au fost prezenți preoții Marius Abrudan din parohia Bobalna, Daniel Cîmpean de la parohia Suăraș, Rareș Cojan de la parohia Maia și părintele Ioan Țolca de la Șomcutul Mic.

În cuvântul de învățătură, părintele Rareș Cojan a subliniat că „e important să menținem vie amintirea eroilor noștri și să transmitem mai departe urmașilor istoria, exact așa cum a fost ea, cât mai aproape de adevăr”. În final, părintele Marius Abrudan a mulțumit tuturor pentru efortul depus pentru a ajunge la acest loc încărcat de istorie, arătând că prin gestul lor au demonstrat  că sunt o mare familie, urmași demni ai eroilor neamului românesc.

În cadrul evenimetului s-a stabilit ca anul viitor, la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, monumentul de la Bobâlna să fie locul unei mari sărbători locale, încununată de  slujirea Sfintei Liturghii.

Monumentul de la Bobâlna, ridicat ,,în cinstea Țăranilor Răsculați de la Bobâlna în anul 1437” marchează unul dintre cele mai semnificative acte de răscoală din Regatul Ungariei. Edificiul își propune să mențină vie amintirea țăranilor care au avut curajul să se revolte împotriva nedreptăților și opresiunilor la care erau supuși de către nobili.

Ultimele articole

Nașterea lui Iisus. Ce ne spune textul biblic? P1

Nașterea lui Iisus. Ce ne spune textul biblic? P1

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...