Slujbă de pomenire pentru „Episcopul nostru Vasile, mult rugător, mult jertfitor, mult iubitor, om al faptei”

de | oct. 11, 2021 | Actualitatea religioasă

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, duminică seara, 10 octombrie 2021, după Vecernie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au oficiat o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș (Someșanul), Episcop Emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în perioada 1998-2019.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a susținut programul catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”, care are loc în fiecare duminică seara, în cadrul căruia a rostit o cateheză In memoriam, vorbindu-le celor prezenți despre „Vlădica Vasile – Omul faptei”.

„Episcopul nostru Vasile, mult rugător, mult jertfitor, mult iubitor, a fost omul faptei”. Conform Predicii de pe munte, din Evanghelia după Matei, capitolul 7, începând cu versetul 16, ÎPS Andrei l-a caracterizat pe Vlădica Vasile ca fiind „pomul cel bun care a dat roadă bună. Vlădica Vasile a fost omul care și-a clădit casa pe stâncă și n-au putut-o doborî nici vânturile, nici valurile”.

 

Episcopul Vasile va fi înmormântat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane. Luni, 11 octombrie, de la ora 9:00, se va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba Prohodirii, care se va oficia de la ora 12:00, în fața Catedralei, de un sobor de arhierei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ierarhul de vrednică pomenire a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11:30, la vârsta de 72 de ani.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

12 martie – Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama; Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

12 martie – Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama; Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul A trăit în secolul al IX-lea. La trei ani după naşterea lui, Isaac, tatăl său, a murit, lăsând în testament ca tutore al fiului său pe împăratul Leon Isaurul, fiind rudă a sa. La vârsta de 12 ani a fost logodit cu Megalusa, o...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit joi, 10 noiembrie 2022, în cadrul conferinței preoțești semestriale de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...

Hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Dej

Hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Dej

Pentru al 12-lea an consecutiv, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, miercuri, 9 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și...