Slujbă de pomenire pentru „Episcopul nostru Vasile, mult rugător, mult jertfitor, mult iubitor, om al faptei”

de | oct. 11, 2021 | Actualitatea religioasă

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, duminică seara, 10 octombrie 2021, după Vecernie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au oficiat o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș (Someșanul), Episcop Emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în perioada 1998-2019.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a susținut programul catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”, care are loc în fiecare duminică seara, în cadrul căruia a rostit o cateheză In memoriam, vorbindu-le celor prezenți despre „Vlădica Vasile – Omul faptei”.

„Episcopul nostru Vasile, mult rugător, mult jertfitor, mult iubitor, a fost omul faptei”. Conform Predicii de pe munte, din Evanghelia după Matei, capitolul 7, începând cu versetul 16, ÎPS Andrei l-a caracterizat pe Vlădica Vasile ca fiind „pomul cel bun care a dat roadă bună. Vlădica Vasile a fost omul care și-a clădit casa pe stâncă și n-au putut-o doborî nici vânturile, nici valurile”.

 

Episcopul Vasile va fi înmormântat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane. Luni, 11 octombrie, de la ora 9:00, se va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba Prohodirii, care se va oficia de la ora 12:00, în fața Catedralei, de un sobor de arhierei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ierarhul de vrednică pomenire a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11:30, la vârsta de 72 de ani.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

9 martie – Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

9 martie – Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

Aceşti patruzeci de Mucenici au trăit pe vremea crudului împărat Liciniu (308-324), toţi fiind din părţile Capadociei, şi toţi din aceeaşi ceată de ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie, iar conducătorul oştirii lor era Agricola, om păgân şi rău din...

Este important să avem această armă: rugăciunea nesofisticată, fără pretenții, fără sfințenie, prin care simți că nu mai ești singur | Mitropolitul Bartolomeu Anania

Este important să avem această armă: rugăciunea nesofisticată, fără pretenții, fără sfințenie, prin care simți că nu mai ești singur | Mitropolitul Bartolomeu Anania

Din experiența mea personală aș da următorul sfat: când te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu amețești. Să știți că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să amețești când ajungi sus. Pentru că în...

Binecuvântarea noii case parohiale din Șomcutu Mic

Binecuvântarea noii case parohiale din Șomcutu Mic

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 29 octombrie 2022, în mijlocul comunității din Șomcutu Mic, județul Cluj, cu prilejul sfințirii noii case...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica parohială din Matei

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica parohială din Matei

Sâmbătă, 29 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Matei, județul Bistrița-Năsăud, prilej cu care a binecuvântat lucrările de...

Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

Părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament” din cadrul Facultatății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a conferențiat joi, 27 octombrie, la Dej. Evenimentul a avut loc de la ora 18.00 la Centrul Cultural „Arta” din...