Slujba înmormântării părintelui Grigore Fontul oficiată de Mitropolitul Clujului

de | oct. 15, 2018

Luni, 15 octombrie 2018, de la ora 14.00, în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Mititei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepicop şi Mitropolit Andrei a oficiat slujba de înmormântare a părintelui Grigore Fontul, cel ce a slujit în Parohia Tăure, Protopopiatul Năsăud, în ultimii 8 ani de viaţă. Mitropolitul Clujului a fost înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, consilierul eparhial pe probleme de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru Ciui, protopopul de Bistriţa, pr. Alexandru Vidican şi protopopul de Beclean, pr. Doru Zinveliu.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a subliniat importanţa slujirii pastorale, rememorând îndatoririle principale ale preotul faţă de credincioşii săi, dar şi ale credincioşilor faţă de păstorul lor. În continuare, pr. protopop Ioan Dâmbu a prezentat biografia părintelui Grigore Fontul şi a evidenţiat calităţile celui trecut la Domnul.

După slujbă, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Grigore a fost purtat în procesiune în jurul locaşului de cult, după care a fost depus în locul de veci.

Părintele Grigore Fontul s-a născut la data de 30 mai 1974 în localitatea Năsăud, judeţul Bistriţa-Năsăud. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, după care a urmat cursurile de Master ale aceleiaşi instituţii.

A fost hirotonit la data de 16 august 2000, de vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania, ca preot misionar la Spitalul Orăşenesc Beclean şi CSSCA Nuşeni. De la data de 1 decembrie 2010 până la data de 11 octombrie 2018, ziua trecerii sale la cele veşnice, a slujit în Parohia Tăure, Protopopiatul Năsăud.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Pr. Cornel Coprean

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...