Slujba Vecerniei și lansare de carte, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur

de | iun. 23, 2020 | Actualitatea religioasă

Marți, 23 iunie 2020, în ajunul sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba Vecerniei la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură.

Slujba a fost urmată de lansarea celui de-al doilea volum al trilogiei „Iisus Hristos, Iubirea trădată”, intitulat „Singurul Dumnezeu”, scris de pr. prof. univ. dr. George Remete, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

În cadrul lansării au luat cuvântul și au prezentat noua apariție editorială: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și conf. univ. dr. Nicolae Turcan, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De asemenea, autorul cărții, pr. prof. George Remete, a vorbit despre particularitățile cărții și semnificația titlului. 

Moderatorul și gazda manifestării culturale a fost parohul bisericii, preotul Dan Cismaș.

Lansarea cărții „Iisus Hristos, Iubirea trădată” a părintelui profesor George Remete. Primul eveniment din cele dedicate hramului Parohiei "Sf. Ap. Petru și Pavel", Mănăștur, Cluj-Napoca.

Publicată de Radio Renașterea pe Marţi, 23 iunie 2020

Zilele hramului parohiei

În perioada 23-29 iunie, Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul clujean Mănăștur, organizează o serie de manifestări culturale și duhovnicești dedicate sfinților ocrotitori.

Manifestările au debutat în după-amiaza zilei de marți, 23 iunie, ora 17:00, când Icoana făcătoarea de minuni a Maicii Domnului, numită „Maica milelor”, de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, pictată de preotul Luca din Iclod, a fost adusă spre închinare și va rămâne până luni, 29 iunie. În aceeași zi, de la ora 18:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat slujba Vecerniei, urmată de lansare de carte amintită mai sus.

În ziua hramului, luni, 29 iunie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Istoricul bisericii

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 20 ianuarie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În prezent, biserica, de dimensiuni impresionante, este pregătită pentru a fi pictată, lucrându-se la finisajele interioare.

Biserica este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții slujitori Vasile Raus, Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-i alături pe arhidiaconii Andrei Stoian și Daniel Buruian.

Mai multe fotografii AICI 

Marți, 23 iunie 2020, în ajunul sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 23 iunie 2020

Foto credit: Darius Echim și Dumitru Arsente Sidor

Ultimele articole

16 octombrie – Sfântul Mucenic Longhin Sutașul

16 octombrie – Sfântul Mucenic Longhin Sutașul

Domnul nostru Iisus Hristos, prin negrăita Lui milă, a binevoit să ne mântuiască de la pierzare cu patima Sa cea de voie, prin Cruce, prin moarte și prin înviere, dându-Se spre chinuri, ca să se rănească pentru păcatele noastre. Atunci un sutaș, anume Longhin, de neam...

Pe aripi de înger

Pe aripi de înger

Mihaela Gligan, Pe aripi de înger, col. „Junior”, Editura Via, Editura Felicitas, Cluj-Napoca, Stockholm, 2020 Mihaela Gligan e deja un scriitor cunoscut publicului larg, datorită textelor publicate anterior. Om de mare sensibilitate, dânsa reușește să-l facă pe...

Hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Băișoara

Hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Băișoara

Luni, 20 iulie 2020, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Băișoara, județul Cluj, cu...

Duminica a 6-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Duminica a 6-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica a 6-a după Rusalii (a Vindecării  slăbănogului din Capernaum), 19 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și...