Slujire arhierească de hram în comunitatea de la Pata Rât

de | aug. 28, 2021 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a vizitat vineri seara, 27 august 2021, comunitatea de rromi de la Pata Rât, Cluj.

În ajunul prăznuirii Sfântului Moise Arapul (Etiopianul), ocrotitorul spiritual al acestei comunități, Ierarhul a oficiat Acatistul Sfântului și a rostit un cuvânt de învățătură:

La final, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, iar preotul comunității, Pr. Gelu Săvărășan a prezentat activitățile parohiei și a adresat un cuvânt de mulțumire.

Parohia „Sfântul Moise Arapul” din Cluj-Napoca

Membrii din comunitatea ortodoxă rromă de la Pata Rât și-au exprimat dorința pentru a avea un lăcaș de cult ortodox, astfel în anul 2013 s-a pus piatra de temelie pentru biserica de lemn cu hramul „Sfântul Moise Arapul”. În anul 2015, pe 20 iulie, a fost hirotonit preot pentru cele aproximativ 40 de familii din zonă, teologul Gelu Petru Săvărășan, care desfășoară o intensă activitate social-misionară.

Am început, cu vrerea lui Dumnezeu, săvârșirea mai ales a Sfintei Liturghii. Am continuat programele pe care le aveam cu copiii și întâlniri duminica seara pentru rugăciune. Noi săvârșim duminica și în sărbători Sfânta Liturghie și, în același timp, încercăm și alte activități prin care să ne luminăm și să ne punem mai bine pe drumul vieții – discuții, întâlniri cu tinerii, cântece împreună, muncă împreună, excursii și sperăm să mai facem și tabere.”

În anul 2015, cu ocazia hramului Asociației și a bisericuței de lemn de la Pata Rât, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat botezul pentru 12 copii din comunitatea de la Module.

În luna martie a anului 2019 a fost sfințită și a doua biserică din zona, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care deservește comunitatea de rromi din zona Dalas, formată din aproximativ 300 de copii și peste 100 de familii.

În ambele biserici de la Pata Rât, în fiecare duminică după-amiaza se organizează programe pentru copii, activități educative, recreative și religioase.

Mai multe fotografii AICI.

Foto: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Cuviosul Paisie Aghioritul şi tinerii

Cuviosul Paisie Aghioritul şi tinerii

În secolul XX, sufocat de atrocităţi şi ideologii devastatoare, pronia lui Dumnezeu a vegheat căutarea spirituală a poporului dreptcredincios prin călăuzirea excepţională a unor mari Părinţi duhovniceşti, câţiva dintre ei deja canonizaţi. Cuviosul Paisie Aghioritul,...

Hristos este sprijinul tău

Hristos este sprijinul tău

Ioil (Iannakopoulos), Bătrânul din Kalamata: „Când te apropii să te rogi, adu-ţi aminte de patimile tale, de slăbiciunile tale, de uşurinţa cu care tu rătăceşti şi cazi, dar adu-ţi aminte şi de faptul că Hristos te poate sprijini”.

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Redactorul și realizatorul de emisiuni la Radio Renașterea, Cătălin Bărăian a publicat recent primul său volum de versuri. Acesta cuprinde poezii pe care colegul nostru le-a compus, pe diferite teme, pe parcursul mai multor ani. „Cuvinte spre nemurire” a apărut cu...

Biserica este corabia mântuirii

Biserica este corabia mântuirii

„Corabia de pe Marea Galileii simbolizează Biserica [...]Atâta vreme cât suntem în corabie, chiar dacă nu suntem perfecți, ne îmbunătățim. Pericolul e să nu fim aici, ci să fim în afară și să ne înghită valul vremelniciei”.   În duminica a 9-a după Rusalii și prima...

Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

În perioada 20-25 iulie s-a derulat cea de-a doua serie a taberei catehetice de la Mănăstirea Strâmba, din cele şase care se vor desfăşura în acest an, sub coordonarea sectorului cultural al Episcopiei Sălajului, al biroului de catehizare al eparhiei și cu purtarea de...

Tabără studențească, organizată de ASCOR Cluj la Rogojel

Tabără studențească, organizată de ASCOR Cluj la Rogojel

La început de august, în postul Adormirii Maicii Domnului, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Cluj-Napoca, va organiza tabăra studenţească de vară în localitatea Rogojel, judeţul Cluj. În tabăra care se va desfășura în perioada 3-14 august...