Slujire arhierească în bisericile românești din orașele suedeze Borås și Göteborg

de | nov. 28, 2023

În perioada 25 – 28 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a efectuat o vizită frățească, la invitația Preasfințitului Părinte Macarie, în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu prilejul evenimentelor organizate în cinstea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României și al acestei eparhii, precum și în contextul aniversării a 15 ani de la înființarea Episcopiei Europei de Nord

Luni seara, 27 noiembrie, în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail  și Gavriil” din orașul suedez Borås, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit slujba Vecerniei și au binecuvântat comunitatea de acolo.

Marți dimineața, 28 noiembrie, cei doi ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Paraclis Episcopal din Göteborg.

În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, iar la final a mulțumit Preasfințitului Părinte Macarie pentru invitație și ospitalitate, oferindu-i mai multe daruri simbolice aduse din România.

La rându-i, Părintele Episcop Macarie a mulțumit Episcopului-vicar Benedict pentru daruri, precum și pentru prezență și binecuvântare, ierarhul clujean încheindu-și vizita în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord.

Credincioșii din orașele suedeze Borås și Göteborg s-au putut închina la racla cu moaștele Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan – nevoitori la Mănăstirea Sihăstria Putnei în secolul al XVIII-lea – , adusă special pentru acest eveniment, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de o delegație din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

 

Zilele hramului

Miercuri-joi, 29 -30 noiembrie, și vineri, 1 decembrie, racla cu Moaștele Sfinților Sihaștri Putneni va poposi în mijlocul comunității euharistice din orașul Jönköping, unde, în Sfântul Lăcaș de închinare (Ceciliakyrka, Ebba Ramsays väg 20, Jönköping) se va săvârși, începând cu ora 09.30, Sfânta Liturghie Arhierească.

Bogatele manifestări duhovnicești din Regatul Suediei se vor încheia în capitală, unde va fi prăznuit Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord și al Paraclisului Centrului Episcopal din Stockholm. (Hässlingbyvägen 7, 137 95 Österhaninge – Stockholm). Slujba Privegherii va avea loc în seara zilei de miercuri, începând cu ora 18.00, iar a doua zi va fi săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească, începând cu ora 09.30. Vineri, 1 decembrie 2023, de Ziua Națională a României, va fi săvârșită, începând cu ora 08.00, Sfânta Liturghie Arhierească cu Slujba Tedeumului.

Citește mai multe detalii aici:

Mai multe fotografii AICI

Sursă text și foto: Episcopia Europei de Nord / Facebook

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Unul dintre momentele speciale din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, desfășurată la Bistrița, a fost Procesiunea Bucuriei. Concepută ca o sărbătoare a comuniunii în Hristos, procesiunea a pornit de pe...