Slujire arhierească în orașul norvegian Trondheim

de | mai 19, 2015 | Actualitatea religioasă

În zilele de 15-18 mai 2015 Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat într-o vizită pastorală în parohiile românești din Norvegia.

Sâmbătă, 16 mai 2015, Părintele Episcop Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie și a botezat doi prunci în parohia românească din orașul norvegian Trondheim. Ierarhul a fost înconjurat în slujire de preotul paroh Andrei-Ovidiu Sofa, de diaconul Sorin Sîplăcan și de inimoșii și râvnitorii credincioși ai micii parohii românești din Trondheim.

Duminică, 17 mai 2015 Preasfințitul Părinte Episcop Macarie va săvârși Sfânta Liturghie de hram în parohia românească din Oslo. În această zi se sărbătorește și Ziua Națională a Regatului Norvegiei.

_DSC2006

Orașul Trondheim este numit și „Ierusalimul Norvegiei” deoarece de aici a început lucrarea de încreștinare a vikingilor prin Regele Olaf. Despre acest rege martir creștinător al Norvegiei, Părintele Episcop Macarie  a precizat:

„Regele Olaf Haraldsson (fiul lui Harald) s-a născut în 995, strămoșul său fiind regele Harald Hairfair, care unificase întinse părți din Norvegia într-un singur regat. A copilărit în sud-estul Norvegiei, în regiunea Ringerike. Urmează cariera militară vikingă, angajându-se mai apoi ca ofiţer în garda unor nobili englezi şi normanzi. A fost botezat în Normandia în oraşul Rouen, fiind adânc marcat de trăirea duhovnicească din comunitățile monahale din acele locuri. După 1015 părăseşte Normandia şi Anglia şi se îndreaptă spre Norvegia cu dorinţa de a prelua conducerea ca rege. Simțind chemarea Preasfintei Treimi de a reveni în ţara sa de origine, Norvegia, pentru a-și creștina poporul, a luat cu sine episcopi şi preoţi pentru a răspândi pretutindeni lumina Evangheliei lui Hristos. A fost atât un bun strateg şi om politic, cât şi un înzestrat poet. A reuşit în timp să unifice triburile divizate din Norvegia sub o singură domnie. A susţinut misiunea de încreştinare a vikingilor norvegieni, în special a celor din părţile nordice, prin construcţia de biserici şi catedrale şi hirotonirea de preoţi şi episcopi locali. A legiferat o constituţie creştină care promova valorile familiei, protejând pe cei  slabi şi neajutoraţi, valori opuse culturii păgâne vikinge păgâne.

Datorită rezistenţei unor conducători de clanuri şi a diverselor revolte organizate de aceştia, nedorind să se supuna autorităţii imediate şi presante a lui Olaf, preferând din interese politice şi materiale, să fie loiali regelui danez Canut, Olaf este nevoit să părăsească tronul. Ultimul său an din viaţă îl va petrece la rudenia sa Iaroslav cel Înțelept în Kiev, un important centru în dezvoltare al culturii creştine răsăritene.  A plănuit un pelerinaj la Ieruslim, însă în urma unei viziuni, în 1030, se hotărăşte să revină în Norvegia pentru a-și relua domnia, refuzându-l pe Iaroslav care i-a propus să preia conducerea regatului bulgarilor păgâni. În lunga sa călătorie spre casă, de-a lungul unor vaste teritorii acoperite de pădure, a fost înștiințat că rebelii norvegieni au aflat de întoarcerea lui și au format o armată copleșitor de mare. Soldații din armata condusă de Olaf au dorit ca în calea dușmanilor să aplice strategia pămânului pârjolit și să dea foc caselor țăranilor, însă Olaf i-a oprit cu fermitate, îndemnându-i la rugăciune.

Bătălia decisivă a fost dată la 29 iulie 1030 pe platoul din Stiklestad, lângă Trondheim. Olaf şi armata sa depăşită numeric au ținut piept trupelor daneze unite cu cele ale rebelilor norvegieni. Cu puţin timp înainte de bătălie, a adormit cu capul pe pieptul celui mai credincios prieten, pe nume Finn, şi a visat că urcă pe o scară ce ajunge până la cer. Când s-a trezit şi a relatat prietenului său visul, acesta a zis: „Cred că este un semn că o să te jertfești astăzi”. Regele le-a mai spus soldaţilor săi că dacă vor pierde totul în această bătălie, Dumnezeu le va da o mai mare răsplată decât bunurile trecătoare. În timpul luptei, regele a căzut sub lovitura de secure a unui rebel din armata ostilă, rostind cuvintele: „O, Doamne, mântuieşte!”. Securea, ca simbol al martiriului Sfântului Olaf, este purtată până astăzi pe uniforma armatei regale norvegiene.

Tradiţia ne spune că imediat după batălie a urmat o eclipsă de soare, cerul întunecându-se ca la Răstignirea lui Hristos de pe Golgota.  Martirul a vindecat braţul rănit al vikingului care l-a omorât cu toporul, anume Tore Hund. Picurându-i-se din sângele său martiric pe rana celui care l-a ucis, Olaf, asemenea Mântuitorului Cel Răstignit, i-a arătat ucigașului său milă şi iertare. Această minune l-a îndemnat pe Tore Hund la pocăinţă şi renunțând la lume a plecat în pelerinaj la Ierusalim ca să îşi ispășească păcatul.

După mai bine de un an, regele martir a fost dezhumat din locul în care a fost îngropat, iar trupul său a fost găsit nestricăcios, răspândind bună mireasmă. Soborul arhiereilor l-a proclamat sfânt martir al Bisericii, spre bucuria poporului dreptcredincios scandinav. Evlavia pentru sfântul Olaf a crescut odată cu trecerea timpului, cultul său răspândindu-se aproape în toată Europa. Sfântul rege a devenit protectorul ţăranilor şi al marinarilor, al orăşenilor, negustorilor şi al celor aflați în nevoi, precum și protectorul monarhilor creștini.

Chiar dacă începând cu perioada Reformei protestante (1537) evlavia scandinavilor pentru cinstirea regelui martir a început să descrească treptat până la dispariţie, memoria numelui şi a faptelor sale de „Rex Perpetuus Norvegiae” ramân vii în conştiinţa naţională norvegiană. De aceea, așa cum am arătat,  simbolul martiriului său, securea de aur, este brodată în stema Regatului Norvegiei, iar faptele sale vitejeşti sunt cântate în imnul naţional al Norvegiei prin următoarele cuvinte: „Olaf a însemnat acestă ţară cu semnul crucii prin sângele său”. Imnul a fost compus de Bjørnstjerne Martinius Bjørnson, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai literaturii scandinave moderne și un bun prieten al poporului român”.

 

Ultimele articole

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Posmuș

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Posmuș

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 29 mai 2021, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Posmuș, Protopopiatul Bistrița. Cu această ocazie, de la ora 9:30,...

Viclenia, arma diavolului

Viclenia, arma diavolului

Viclenia este înțelepciunea folosită într-un scop rău. Ea vine ca o atitudine înșelătoare, specifică celor care caută să profite de pe urma celor de lângă ei. Viclenia este practicată și de cei care caută să pară înaintea celorlalți mai buni decât sunt, ea fiind...

Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Aspecte introductive Capitolul în care este tezaurizată ampla și valoroasa pericopă evenghelică la care suntem chemați să medităm în această duminică, debuteză cu un interesant pasaj descriptiv. Ucenicii lui Iisus, între care unii ce fuseseră anterior ai...

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Zeci de mii de credincioși veniți din toată țara la hramul mănăstirii Nicula au rămas peste noapte sub cerul liber pentru a participa în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului la Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de arhierei, preoți și diaconi. În aceste...

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Soborul de ierarhi, condus în această seară de PS Timotei, Episcopul al Spaniei și Portugaliei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul...

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

Preasfințitul Lucian Mic: „Sunt multe Icoane Făcătoare de Minuni în țara noastră, dar nicăieri sărbătoarea nu este ca la Nicula”. Zecilor de mii le pelerini ajunși în seara zilei de 14 august la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului...

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

Pentru al patrulea an consecutiv, mii de credincioși au ales să se alăture în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colo’n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, oamenii au   parcururs...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...