Slujire arhierească în Parohia Câmpia Turzii III

de | feb. 14, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 14 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Câmpia Turzii, Protopopiatul Turda.

Cu prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul Mănăstirii Soporu de Câmpie, arhimandritul Ilie Hanuschi, preotul paroh Cătălin Bucevschi, preotul coslujitor Constantin-Alin Mazăre, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Părinți și copii”.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Florin-Emanuel Gordon, pe seama Parohiei Domnești, din Protopopiatul Bistrița.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala bărbătească „Theophilos” a Asociației Turda Tin, dirijată de preotul Sebastian Zăhan.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, în semn de recunoștință și apreciere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Cătălin Bucevschi.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale, cu respectarea îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

 

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a Parohiei Câmpia Turzii III, situată pe strada Axente Sever, nr. 3, a fost construită între anii 1928-1930, în formă de cruce, cu două abside laterale, altarul având forma unui poligon cu 5 laturi.

Parohia are o activitate intensă în domeniul cultural, social și filantropic. Sunt sprijinite familiile nevoiașe, se organizează periodic pelerinaje, iar tinerii sunt implicați în viața bisericii. Astfel, mulți tineri au rămas apropiați de biserică, printre aceștia se numără coriști, cântăreți bisericești, absolvenți de teologie, dintre care unii au devenit preoți.

În prezent, biserica parohială este păstorită de preotul paroh Cătălin Bucevschi, alături pe preotul coslujitor Constantin-Alin Mazăre.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

La mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost astăzi, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al așezământului monahal de maici a fost serbat în mod deosebit, în prezența...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un...

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Mai mulți tineri ortodocși au pornit în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, într-un tur al României, pe urmele foștilor deținuți politici, care au apărat credința și demnitatea neamului românesc. Cei aproape 30 de membri ai Asociației „Ortodoxia Tinerilor”,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...