Slujire arhierească în Parohia Fundătura

de | ian. 31, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu vameșul), 31 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fundătura, județul Cluj.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, starețul Mănăstirii Băișoara, protosinghelul Iacob Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Alexandru Marian Man, precum și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, ierarhul a evidențiat curiozitatea și dorința lui Zaheu de a se întâlni cu Hristos.

„Să nu ne dorim nimic mai mult în această lume decât întâlnirea cu Dumnezeu”, a spus Episcopul Benedict Bistrițeanul.

 

În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Cristian Moldovan, directorul Centrului de Pelerinaje „Renașterea” al Arhiepiscopiei Clujului.

La chinonic, interpreta de muzică populară Maria Mihali și grupul de tineret al parohiei au interpretat mai multe pricesne.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Benedict a săvârșit slujba Parastasului pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc astăzi, 31 ianuarie, zece ani.

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Fundătura, Protopopiatul Gherla, județul Cluj, a fost construită între anii 1931-1933, iar în anul 1971, respectiv între anii 1986-1988, a fost renovată și înfrumusețată, fiind împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul Constantin Bumbu.

În prezent, lăcașul de cult se află în stadiu de renovare, atât la exterior, cât și la interior, urmând a fi împodobit și cu un nou iconostas, după cum a declarat parohul Alexandru Marian Man.

Acum doi ani, în data de 22 decembrie 2019, cu prilejul sărbătoririi a 750 de ani de la prima atestare documentară a localității, în mijlocul credincioșilor din Fundătura, ce numără aproximativ 270 de familii, a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Mai multe fotografii AICI 

 

Ultimele articole

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 20 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care...

AGENDA CULTURALĂ | 21-24 noiembrie 2022

AGENDA CULTURALĂ | 21-24 noiembrie 2022

Opera Națională Română din Cluj-Napoca Sunteți curioși să pătrundeți în lumea primei instituții lirice din România! Dacă da, sunteți așteptați cu mic, cu mare miercuri, 23 noiembrie începând cu ora 15:00, la Tururile ghidate organizate la Opera Națională Română din...

Sobor de arhierei la pomenirea Episcopului Gurie, în satul natal Huta

Sobor de arhierei la pomenirea Episcopului Gurie, în satul natal Huta

Ctitorul Episcopiei Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a fost pomenit sâmbătă, 30 iulie 2022, în satul natal Huta din comuna Chiuiești, județul Cluj. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Arhipăstorul locului, Înaltpreasfințitul Părinte...

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...