Slujire arhierească în Parohia Fundătura

de | ian. 31, 2021

În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu vameșul), 31 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fundătura, județul Cluj.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, starețul Mănăstirii Băișoara, protosinghelul Iacob Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Alexandru Marian Man, precum și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, ierarhul a evidențiat curiozitatea și dorința lui Zaheu de a se întâlni cu Hristos.

„Să nu ne dorim nimic mai mult în această lume decât întâlnirea cu Dumnezeu”, a spus Episcopul Benedict Bistrițeanul.

 

În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Cristian Moldovan, directorul Centrului de Pelerinaje „Renașterea” al Arhiepiscopiei Clujului.

La chinonic, interpreta de muzică populară Maria Mihali și grupul de tineret al parohiei au interpretat mai multe pricesne.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Benedict a săvârșit slujba Parastasului pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc astăzi, 31 ianuarie, zece ani.

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Fundătura, Protopopiatul Gherla, județul Cluj, a fost construită între anii 1931-1933, iar în anul 1971, respectiv între anii 1986-1988, a fost renovată și înfrumusețată, fiind împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul Constantin Bumbu.

În prezent, lăcașul de cult se află în stadiu de renovare, atât la exterior, cât și la interior, urmând a fi împodobit și cu un nou iconostas, după cum a declarat parohul Alexandru Marian Man.

Acum doi ani, în data de 22 decembrie 2019, cu prilejul sărbătoririi a 750 de ani de la prima atestare documentară a localității, în mijlocul credincioșilor din Fundătura, ce numără aproximativ 270 de familii, a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Mai multe fotografii AICI 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească în Parohia Rona din Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească în Parohia Rona din Episcopia Sălajului

Duminică, 9 aprilie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Rona, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul...

ÎPS Andrei, la hramul Mănăstirii Cristorel

ÎPS Andrei, la hramul Mănăstirii Cristorel

Aflată sub ocrotirea Sfântului și Dreptului Lazăr, mănăstirea de la Cristorel și-a sărbătorit în această dimineață ocrotitorul în cadrul unei liturghii arhierești. De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de...

Liturghie arhierească în limbile română şi romani la Turda

Liturghie arhierească în limbile română şi romani la Turda

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, la Parohia Turda-Fabrici (Biserica Veche), a fost oficiată pentru prima dată de către un ierarh Liturghia bilingvă (română-romani). Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul...