Slujire arhierească în Parohia Fundătura

de | ian. 31, 2021

În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu vameșul), 31 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fundătura, județul Cluj.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, starețul Mănăstirii Băișoara, protosinghelul Iacob Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Alexandru Marian Man, precum și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, ierarhul a evidențiat curiozitatea și dorința lui Zaheu de a se întâlni cu Hristos.

„Să nu ne dorim nimic mai mult în această lume decât întâlnirea cu Dumnezeu”, a spus Episcopul Benedict Bistrițeanul.

 

În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Cristian Moldovan, directorul Centrului de Pelerinaje „Renașterea” al Arhiepiscopiei Clujului.

La chinonic, interpreta de muzică populară Maria Mihali și grupul de tineret al parohiei au interpretat mai multe pricesne.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Benedict a săvârșit slujba Parastasului pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc astăzi, 31 ianuarie, zece ani.

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Fundătura, Protopopiatul Gherla, județul Cluj, a fost construită între anii 1931-1933, iar în anul 1971, respectiv între anii 1986-1988, a fost renovată și înfrumusețată, fiind împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul Constantin Bumbu.

În prezent, lăcașul de cult se află în stadiu de renovare, atât la exterior, cât și la interior, urmând a fi împodobit și cu un nou iconostas, după cum a declarat parohul Alexandru Marian Man.

Acum doi ani, în data de 22 decembrie 2019, cu prilejul sărbătoririi a 750 de ani de la prima atestare documentară a localității, în mijlocul credincioșilor din Fundătura, ce numără aproximativ 270 de familii, a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Mai multe fotografii AICI 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Coplean

Sfințirea capelei mortuare din Coplean

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Coplean, Protopopiatul Dej, județul Cluj, cu prilejul sfințirii...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Câțcău

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Câțcău

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului; începutul anului bisericesc), 1 septembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul...

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Unul dintre momentele speciale din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, desfășurată la Bistrița, a fost Procesiunea Bucuriei. Concepută ca o sărbătoare a comuniunii în Hristos, procesiunea a pornit de pe...