Slujire arhierească în Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla, la început de an calendaristic

de | ian. 9, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 9 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla.

Cu acest prilej, în biserica parohială, cunoscută și sub numele de Catedrala din Gherla, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, preotul paroh Vasile Ciciovan, preotul coslujiror Fabian Seiche, preotul militar Emanuel Cășvean, de la Biserica Militară a Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”  din Florești, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre necesitatea pocăinței, plecând de la îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor!” (Matei 4, 17).

De asemenea, ÎPS Andrei a atras atenția asupra faptului că pocăința nu este ceea ce se înțelege în vorbirea curentă, nu înseamnă schimbarea confesiunii.

„A te pocăi înseamnă asa cum spune Sfântul Ioan Damaschinul: « a te întoarce cu lacrimi și cu părere de rău de la păcat la virtute și de la diavol la Dumnezeu» A te face bun, a-ți schimba viața”.

Citându-l pe Sfântul Macarie Egipteanul, ierarhul a mai afirmat că „pocăinţa este singura noastră salvare! Nici cultura, nici inteligenţa, nici nobleţea, nici frumuseţea nu-l reînnoiesc pe om, ci numai pocăinţa adevărată, ruşinea şi regretul pentru tot păcatul săvârşit în trecut. Şi, bineînţeles, schimbarea totală a felului de vieţuire și de gândire.”

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Sergiu Cozmin Păcurar, pe seama Parohiei Sâmboieni, Protopopiatul Gherla.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Călin Boca.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Vasile Ciciovan a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru prezență, binecuvântare și pentru purtarea de grijă. Totodată, în semn de prețuire și respect, i-a oferit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

La rândul său, ÎPS Părinte Andrei le-a oferit cărți de rugăciune tuturor copiilor prezenți.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, mulți participând la Sfânta Liturghie în fața bisericii, respectând în acest fel măsurile igienico-sanitare. De asemenea, în cadrul Liturghiei, au fost înălțate rugăciuni pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

 

Scurt istoric

Biserica cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a fost construită între anii 1905-1907, în stil bizantin, fiind împodobită cu pictură în tehnica tempera grasă, executată de pictorul Ioan Diaconu.

În prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Vasile Ciciovan, avându-l alături pe preotul coslujitor Fabian Seiche.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Formarea pentarhiei în primul mileniu creștin

Formarea pentarhiei în primul mileniu creștin

Ediția de față a emisiunii noastre vine ca o continuare a dialogului deschis de curând, referitor la formarea primelor centre bisericești și modalitatea în care Biserica a învățat de-a lungul timpului să se organizeze. De această dată, vă propunem un dialog privitor...

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2021 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2021 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 5 februarie 2022, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...