Slujire arhierească în Parohia Ortodoxă Brăișoru

de | nov. 13, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 25-a după Rusalii (a samarineanului milostiv), 13 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea parohială din localitatea Brăișoru, județul Cluj.

Cu acest prilej, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările de înfrumusețare efectuate în ultima perioadă la biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, inspectorul eparhial de tineret al județului Bistrița-Năsăud – preotul Tudor Mudure (fiu al satului), secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ovidiu-Cristian Coman, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți pe tema „Mila față de ceilalți în trei înțelesuri”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Pentru întreaga activitatea pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Ovidiu-Cristian Coman, iar domnului consilier parohial Marcel-Gheorghe Marcu i-a oferit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. Actualul prim-epitrop – Viorel Coblișan, fostul prim-epitrop – Gheorghe Mudure și domnul Ioan Pop au primit diplome de aleasă cinstire.

La finalul slujbei, preotul paroh Ovidiu Coman a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, iar din partea comunității i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

Scurt istoric

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brăișoru a fost construită între anii 1928-1929, din piatră de granit, în stil neobizantin, în formă de navă, cu altar, tâmplă, solee, naos și cafas. Lăcașul de cult a fost sfințit în data de 3 iunie 1973, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. În urma unui amplu proiect de restaurare și înfrumusețare, ce a constat și în pictarea bisericii, în data de 18 august 2012, Mitropolitul Andrei al Clujului a resfințit lăcașul.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Asistența religioasă din armata cezaro-crăiască, după 1869

Asistența religioasă din armata cezaro-crăiască, după 1869

Doctor în Istorie și în Teologie, dr. Mircea Gheorghe Abrudan este autorul cărții „Biserica Ortodoxă și clerul militar din Monarhia Habsburgică între pacea de la Carloviț și Primul Război Mondial”. Lucrarea, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană,  reprezintă...

Binecuvântarea noii case parohiale din Șomcutu Mic

Binecuvântarea noii case parohiale din Șomcutu Mic

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 29 octombrie 2022, în mijlocul comunității din Șomcutu Mic, județul Cluj, cu prilejul sfințirii noii case...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica parohială din Matei

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica parohială din Matei

Sâmbătă, 29 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Matei, județul Bistrița-Năsăud, prilej cu care a binecuvântat lucrările de...

Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

Părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament” din cadrul Facultatății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a conferențiat joi, 27 octombrie, la Dej. Evenimentul a avut loc de la ora 18.00 la Centrul Cultural „Arta” din...