Slujire arhierească în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Ciceu-Corabia

de | oct. 31, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 22-a după Rusalii (a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr), 31 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Ciceu-Corabia, Protopopiatul Beclean, cu prilejul prăznuirii hramului.

La intrarea în sat, conform tradiției, ierarhul a fost întâmpinat cu o caleașcă și de călăreți îmbrăcați în costume tradiționale.

De la ora 10:00, la Altarul de vară din curtea bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici, în prezența localnicilor, majoritatea îmbrăcați în straie populare, a fiilor satului și a oficialităților locale. Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean, preotul Cristian Dragoș, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu- Corabia, protosinghelul Teofan Timiș, preotul paroh Ciprian Gheorghe Stănișor, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, PS Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, precizând că cel care oferă dragoste pentru semeni, primește iubirea lui Dumnezeu.

 

În cadrul slujbei, ierarhul a înălțat rugăciuni pentru odihna sufletelor celor adormiți din localitate, precum și pentru  Episcopii Gurie Georgiu și Vasile Flueraș.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Ciprian Gheorghe Stănișor. Primarul comunei Ciceu-Mihăiești, Valentin Mureșan, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire.

 

Scurt istoric

Parohia Ciceu-Corabia, din Protopopiatul Beclean, se află la poalele Cetăţii Ciceului şi este încadrată teritorial în comuna Ciceu-Mihăieşti.

Lăcașul de cult actual, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, a fost  ridicat acum aproape 180 de ani. Înainte, sătenii se rugau într-o biserică de lemn, zidită din porunca lui Ştefan cel Mare.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Posmuș

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Posmuș

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 29 mai 2021, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Posmuș, Protopopiatul Bistrița. Cu această ocazie, de la ora 9:30,...

Viclenia, arma diavolului

Viclenia, arma diavolului

Viclenia este înțelepciunea folosită într-un scop rău. Ea vine ca o atitudine înșelătoare, specifică celor care caută să profite de pe urma celor de lângă ei. Viclenia este practicată și de cei care caută să pară înaintea celorlalți mai buni decât sunt, ea fiind...

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Zeci de mii de credincioși veniți din toată țara la hramul mănăstirii Nicula au rămas peste noapte sub cerul liber pentru a participa în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului la Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de arhierei, preoți și diaconi. În aceste...

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Soborul de ierarhi, condus în această seară de PS Timotei, Episcopul al Spaniei și Portugaliei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul...

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

Preasfințitul Lucian Mic: „Sunt multe Icoane Făcătoare de Minuni în țara noastră, dar nicăieri sărbătoarea nu este ca la Nicula”. Zecilor de mii le pelerini ajunși în seara zilei de 14 august la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului...

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

Pentru al patrulea an consecutiv, mii de credincioși au ales să se alăture în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colo’n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, oamenii au   parcururs...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...