Slujire arhierească la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul turdean Oprișani

de | ian. 16, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproși), 16 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Oprișani, municipiul Turda.

Cu acest prilej, în biserica parohială, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, preotul paroh Alexandru Sima (Parohia Turda-Oprișani IV), preotul paroh Cătălin Varga (Parohia Turda-Oprișani I), directorul Centrului de Recuperare Psihoneuromotorie pentru copii cu handicap „Sfânta Irina” din Turda, preotul Florian Șimonca, și preotul pensionar Dumitru Pop, fostul paroh al Parohiei Turda-Oprișani I.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre virtutea recunoștinței.

„Întâi de toate, trebuie să-I fim recunoscători Bunului Dumnezeu care ne-a creat, care ne ține și care ne poartă de grijă. Apoi, trebuie să le fim recunoscători părinților care ne-au născut și ne-au crescut, dascălilor și tuturor celor ce ne ajută. Acest lucru îl învățăm astăzi: să fim recunoscători! (…) Din cele șapte zile dintr-o săptămână, Dumnezeu așteaptă să-I dăruim Lui doar două ore, duminică dimineața, la Liturghie. Dacă nici acestea nu I le dăruim, nu suntem deloc recunoscători. (…)  Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să fim oameni recunoscători pentru tot ceea ce primim!”, a spus Mitropolitul Clujului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de prof. Carmen Țandea.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Alexandru Sima a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru prezență, binecuvântare și pentru purtarea de grijă, prilej cu care i-a oferit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos. Totodată, a amintit faptul că activitatea pastorală și misionară ca preot, ÎPS Părinte Andrei și-a început-o la Turda, în Parohia Turda-Fabrici, păstorindu-i pe credincioșii din zonă timp de șapte ani, în perioada 1978-1985.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși turdeni.

Pentru implicarea activă în viața comunității și a Bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat primarului municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”.

 

Scurt istoric

Oprișani, mai demult Cristiș, este un fost sat, în prezent un cartier al municipiului Turda.

Numele „Oprișani” s-a dat după numele preotului-martir Ioan Opriș (1879-1918), care a fost preot ortodox la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din fostul sat Cristiș. În preajma Marii Uniri din 1918, acesta a îndemnat oamenii sa militeze pentru unitatea poporului român. A murit la data de 8 noiembrie 1918, fiind împușcat de un soldat din jandarmeria maghiară.

În amintirea preotului-martir, în anul 1924, Familia Regală a dat un decret prin care satul Cristiș a primit numele de Oprișani. Tot în semn de omagiu, în anul 2004, în incinta actualei biserici, i s-a ridicat un bust, executat de sculptorul Emilian Săvinescu, iar la data de 8 octombrie 2018, a fost organizat un eveniment comemorativ, la 100 de ani de la martiriul preotului Ioan Opriș, și a fost lansată monografia „Preotul Ioan Opriș, erou și martir al neamului”, ediția a II-a (îmbogățită), scrisă de Ioan Bembea.

Biserica actuală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită între anii 1977-1997, fiind împodobită cu pictură în tehnica frescă, executată de pictorul Mihai Gabur. A fost sfințită la data de 31 august 1997, de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania și de actualul Mitropolit Andrei Andreicuț, pe atunci Arhiepiscop al Alba Iuliei.

În cadrul lăcașului de cult își desfășoară activitatea două parohii: Parohia Turda-Oprișani I, avându-l ca paroh pe preotul Cătălin-Veronel Varga, și Parohia Turda-Oprișani IV, păstorită de preotul paroh Alexandru Sima.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Marius Romilă și Darius Echim

Ultimele articole

18 noiembrie – Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu

18 noiembrie – Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu

Sf. Mc. Platon s-a născut în orașul Ancira (azi Ankara) din Galatia, Asia Mică, din părinți creștini. Atât el, cât și fratele lui Antioh au învățat de mici Sfânta Scriptură și au fost obișnuiți cum împlinirea poruncilor dumnezeiești. Sfântul Mare Mucenic Platon a fost...

Studenția și întrebările esențiale

Studenția și întrebările esențiale

Studenția, pentru cei care deja am parcurs-o, cu certitudine, este o perioadă de care ne-am legat și la care ne referim în termeni generoși. Pentru cei care o traversează este un timp provocator, cu resurse creative și, deopotrivă, ofertant, cu visuri și planuri...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Pe 21 noiembrie sărbătorim împreună Intrarea Maicii Domnului în Biserică, motiv suficient de serios pentru a ne chestiona asupra proprii noastre aduceri în biserică. Dacă aducerea Maicii Domnului în templu la vârsta de trei ani însemna consacrarea acesteia ca...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

În perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc...

De astăzi începe Postul Crăciunului

De astăzi începe Postul Crăciunului

În Biserica Ortodoxă începe astăzi, marți, 15 noiembrie 2022, Postul Crăciunului, care ține până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului...