„Suntem în Duminica a XXVI-a după Sfintele Rusalii, în interiorul Postului Crăciunului, cel de 40 de zile sau de 6 săptămâni. Atmosfera duhovnicească și slujbele Sfintei noastre biserici primesc o mireasmă de sărbători de colind sfânt și bun. Deoarece, de praznicul împărătesc al Intrării în Biserică al Maicii Domnului, se cântă pentru prima dată catavasiile Nașterii Domnului și, propriu-zis, începe să se cânte colindul sfânt și bun, de la Intrarea în Biserică se poate începe colindul în prima fază de pregătire, în familii și comunități, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Catavasiile Nașterii Domnului ne îndeamnă, astfel: „Hristos se naște, Măriți-L, Hristos din Ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă, cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L popoare că S-a preaslăvit”.

De aceea, justifică catavasiile, propriu-zis, începutul colindului pregătitor de sărbătorile Nașterii Domnului.

Pericopa evanghelică sau pasajul ce s-a citit din Sfânta Evanghelie de la Sfântul Evanghelist Luca astăzi ne-a amintit despre rătăcirea bogatului nemilostiv. De ce zic rătăcire? Pentru că, pe de o parte, era un om prosper, iar prosperitatea și bogăția sunt daruri de la Dumnezeu, iar țarina lui, dacă a rodit, a fost pentru că Dumnezeu a trimis ploaie la bună vreme și soare ca să rodească în chip deplin țarina lui, însă el a dat dovadă de lipsă de măsură, nu a avut discernământ, deoarece, în loc să mulțumească lui Dumnezeu pentru rodirea minunată și unică din acel pământ, și să Îi aducă ofrande lui Dumnezeu și să împartă bogăția care i-a dăruit-o, cel puțin parte din ea, cu cei ce nu aveau o astfel de oportunitate sau necesitate, el s-a gândit să-și mărească hambarele, gândind că viața lui este asigurată și că sufletul lui are nevoie de bogăția pe care o are. De altfel, însă, și expresia pe care o folosește, „voi mări hambarele mele și voi zice sufletului meu, suflete mănâncă, bea și te veselește, că bogăția ta-i adunată pentru mulți ani, nechibzuit, Mântuitorul folosește o expresie pe care o singură dată o folosește în tot Noul Testament, și anume că Dumnezeu a zis, „nebune, în această noapte vor lua de la tine sufletul tău și cele ce ai agonisit ale cui vor fi?” Concluzia: sufletul este al lui Dumnezeu, nu are nevoie de mâncare și de băutură, nu are nevoie de lucruri pământești și lumești, nu are nevoie de hrană, după cum ziceam, de aceea credincioșii înțeleg în această duminică că pregătirea pentru praznicul Nașterii Domnului, care este un praznic al bucuriei, însemnează înveșmântarea sufletului în veșmânt de pocăință, de smerenie, de bucuria întâlnirii cu Hristos în Sfânta Taină a spovedaniei și în Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

„Ce putem să desprindem din această pericopă evanghelică? Că omul acesta era bogat și nu era păcat. Și nu este păcat să fii bogat. Nu se spune că și-a agonisit bogăția prin fraude sau fraudă. Sau o nedreptate. Și probabil că a fost un fermier foarte priceput. Și sunt mulți pricepuți. Ori, el a primit de la Dumnezeu înțelepciune să are, să semene sămânța cea bună, de calitate și să aibă grijă de ogorul lui, de ferma lui. Dar Dumnezeu a trimis ploaie și soare la bună vreme. Și Dumnezeu a făcut să crească și să rodească. Ori el n-a mai ținut cont de acest lucru. Și a uitat că, de fapt, tot ce are este darul lui Dumnezeu. Mai mult, a căzut într-o gravă eroare sau rătăcire: a confundat petrecerea lumească și confortul și bunăstarea lui fizică și a familiei lui. Nu se spune dacă avea sau nu familie, dar cu siguranță avea familie. Confortul și bunăstarea familiei lui cu importanța de a îmbrăca, de a înveșmânta și de a asigura sufletului odihnă. El a vorbit de suflet. Dar sufletul nu avea nevoie de cele materiale. Ca să fie sufletul odihnit, a zis, mănâncă, voi zice sufletului meu, mănâncă, bea suflete, veselește-te. Ca să fie sufletului odihnit, ar fi trebuit să facă ce făceau evreii. Ce făceau? Dădeau zeciuială din toate. Zece la sută duceau la templu. Iar cei de la templu, slujitorii de la templu, împărțeau săracilor, celor care nu ajungeau la bogății, cărora Dumnezeu le-a dat prosperitate. Așa ar fi trebuit să facă. Așa s-a preluat această rânduială și în creștinism, și în Biserica lui Hristos. Însuși Mântuitorul a pornit lucrarea filantropiei creștine. Pilda samarineanului milostiv, a bogatului nemilostiv, a bogatului care i-a rodit țarina, a zis, „fiți dar voi milostivi precum Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este”. De multe ori a folosit cuvântul milă, iubire, iertare și milostiv. Dar bogatul n-a înțeles, n-a înțeles că sufletul lui se dorește după al Lui. În Noul Testament, în Biserica primară, în primele secole de creștinism, demnitarii creștini, împărații creștini, Sfântul Constantin cel Mare și mama sa, Sfânta Elena, care primea de la împărat, de la fiul ei, o sumă substanțială ca să se îngrijească pe săraci. Soțiile împăraților, că și acum s-a păstrat tradiția, dar sub alte forme și n-are dimensiuni creștinești sau filantropice, și acum soțiile marilor lideri ai lumii se ocupă de opera socială, de opera culturală, încearcă să facă lucruri pe care nu le pot face conducătorii, pentru că ei au de administrat țara. Și atunci, soțiile lor fac și ele lucruri în folosul comunității. Uneori mai mult pentru publicitate, din păcate. Și împărătesele Imperiului Bizantin și domnițele voievozilor noștri creștini aveau grijă de săraci, de fetele și copiii orfani, de bătrâni, de bolnavi. Regina Maria a fost numită Mama poporului român, Mama națiunii. S-a dus pe câmpul de luptă, acolo s-a amestecat printre surorile de caritate și a îngrijit răniți, pe cei bolnavi, de aceea era atât de iubită”.

„Deci, suferința este cea care trebuie alinată. Noi, românii, avem această carismă, acest dar de la Dumnezeu că suntem miloși. Nu suntem foarte prosperi, ca să putem ajuta atât de mult, dar din puținul pe care îl avem o facem. Și nu suntem zgârciți deloc. Cu noi au trăit toate neamurile și trăiesc. România este o Europă în miniatură. N-avem cu nimeni nimic”.