Slujire arhierească la Praznicul Crăciunului în Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Mănăștur

de | dec. 25, 2021

La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, sâmbătă, 25 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

După citirea pericopei evanghelice, preotul paroh Dan Cismaș a citit Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, la Praznicul Nașterii Domnului, din anul mântuirii 2021, intitulată „Domnul Iisus Hristos-emigrant”, pornind de la tematica anului 2021, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației românilor din afara României”.

Mitropolitul Clujului, în Pastorala de Crăciun, vorbește despre fuga în Egipt a Sfintei Familii și explică pericopa evanghelică folosindu-se de contextul actual al emigrării românilor.

Pastorala la Nașterea Domnului, din anul mântuirii 2021, a fost citită în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în prima zi de Crăciun. Pastorala poate fi citită, integral, AICI

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Florin Ardelean.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt gând duhovnicesc, cu prilejul marelui praznic al Crăciunului, vorbindu-le celor prezenți pe tema „Crăciunul, întoarcerea acasă”.

 

De asemenea, preotul paroh Dan Cismaș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.

Conform tradiției, toți copiii prezenți au primit pachete cu dulciuri.

 

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989.

Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicii de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Arhiepiscopul Justinian Chira, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Biserica, de dimensiuni impresionante, se află în proces de pictare, în tehnica frescă. Lucrările sunt executate de o echipă de pictori coordonată de pictorul Stanislav Grecu.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...

Liturghie Arhierească în localitatea Sălățig

Liturghie Arhierească în localitatea Sălățig

În prima duminică din postul Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Sălățig, filie a Parohiei Bulgari, din Episcopia Sălajului. După întâmpinarea Ierarhului în fața locașului de cult, de...