Slujire și comemorare în parohia Apahida

de | sept. 23, 2016

Biserica ce poartă hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Apahida a fost joi, 22 septembrie 2016, locul în care credincioșii ortodocși au trăit bucuria duhovnicească a slujirii liturgice, a transmis pentru radio Renașterea, părintele Mihai Pop.

Preoții protopopiatului Cluj I au săvârșit de la ora 8:00 Sfânta Liturghie alături de pr. protopop Dan Hognogi. Imediat după Sfânta Liturghie preoții și credincioșii l-au întâmpinat pe ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care a săvârșit slujba parastasului, în memoria pr. Sabin Diț, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au scurs trei ani. Pr. Sabin Diț a slujit în parohia Apahida peste 30 ani, începând cu anul 1979. Părintele Mitropolit a adresat familiei și credincioșilor un cuvânt de întărire, pornind de la evenimentul scripturistic al morții lui Aaron, marele preot al poporului evreu. Așa cum poporul l-a plâns pe Aaron și credincioșii apahideni și-au pomenit cu dragoste păstorul duhovnicesc. ÎPS Mitropolit Andrei a amintit că faptele bune trec peste pragul morții, pomenirea celor adormiți fiind o consecință a vieții preocupate de cultivare a virtuțiilor. Slujba de pomenire a continuat cu o rugăciune rostită la mormântul părintelui Sabin Diț din curtea bisericii parohiale.

De la ora 11:00 preoții au participat la ședința lunară condusă de părintele protopop Dan Hognogi, în care au fost discutate mai multe probleme administrative. A fost anunțată următoarea ședință preoțească de toamnă, ce va avea loc pe 29 septembrie și s-a discutat despre inițiativa organizării unui spectacol caritabil dedicat celor aflați în suferință. Un alt proiect ce se află în atenția preoților protopopiatului Cluj I este întocmirea unei culegeri de colinde specifice zonei Clujului. S-a discutat în cadrul ședinței și despre Festivalul Tinerilor din Arhiepiscopia Clujului, eveniment ce va avea loc în luna octombrie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Duminică, 29 iulie 2018, a avut loc prezentarea și instalarea părintelui Vlad Cristian Todoran în parohia Sălișca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În Duminica a IX-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în Parohia Poienile Zagrei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, soborul celor 10...

Cerc pastoral la Negrilești

Cerc pastoral la Negrilești

În duminica a opta după Rusalii,  în Parohia Ortodoxă Negrilești, Protopopiatul Beclean a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral de lângă Cetatea Ciceului. Numeroși credincioși din localitate au participat la Taina Sfântului Maslu care s-a săvârșit de la...

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Protopopiatul Ortodox Dej în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat o tabără de vară la Centru misionar de tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, în perioada 16-21 Iulie 2018, pentru copiii de 8-12 ani.  Dintre activitățile taberei amintim...

Moment important în viața Parohiei Nima

Moment important în viața Parohiei Nima

Astăzi 20 iulie 2018, de Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Nima. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Câmpeanu Daniel Cristian. La acest eveniment important au luat...

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

Joi după masa în ajunul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Nușeni, un grup de tineri din Parohia Ortodoxă Chețiu și Filia Bozieș, din Apatiu și din Manic coordonați de preotul paroh Teodor-Marius Cornea au pornit în pelerinaj...