În cadrul proiectului demarat  de Protopopiatul Cluj II de înfrățire a parohiilor urbane cu parohii din zona rurală, Parohia Ortodoxă Română „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca a întreprins o vizită misionară în Parohia Ortodoxă Cara din Protopopiatul Cluj I.

Evenimentul s-a desfășurat duminică, 29 septembrie 2019. Preoții parohiei clujene, pr. paroh Alexa Chira și pr. slujitor Vlad-Cornel Bob, însoțiți de membrii corului parohiei și de numeroși credincioși clujeni, au participat la Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ortodoxe Cara, întâmpinați fiind cu multă căldură sufletească de către părintele paroh Florin Colcer alături de credincioșii din Cara.

În cadrul Sfintei Liturghii, raspunsurile stranei au fost date de corul parohiei clujene dirijat de către doamna preoteasă Maria Chira iar pr. Vlad-Cornel Bob a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evocat frumusețea satului românesc, bunătatea autentică a creștinului format în sânul familiei și al comunității creștine rurale, și nevoia stringentă de a recupera valorile moral-creștine specifice spațiului rural de odinioară.

La final a fost oficiată slujba Parastasului pentru membrii corului parohiei Cara trecuți la Domnul și pentru toți strămoșii. La slujba Parastasului s-a alăturat și pr. Georgel Rednic, de la parohia Cojocna. Apoi, pr. Alexa Chira, cel care a păstorit Parohia Ortodoxă Cara între anii 1979-1992, le-a vorbit celor prezenți despre importanța vieții liturgice și a cântării, amintind de vremurile când a întemeiat corul bisericii din  Cara. De asemenea, a subliniat faptul că disponibilitatea de a-i cânta lui Dumnezeu conferă o bucurie ce nu poate fi asemănată cu nicio altă bucurie a cântului.

În final, părintele paroh Florin Colcer a oferit premii copiilor din parohie care au participat în perioada vacanței de vară la activitățile dedicate lor în cadrul bisericii. O parte din premii a fost oferită copiilor din partea Parohiei Ortodoxe „Întâmpinarea Domnului” Cluj-Napoca.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească în cadrul căreia au fost intonate mai multe cântări atât de corul clujean cât și de corul Parohiei Ortodoxe Cara. La final au fost aduse mulțumiri gazdelor pentru ospitalitatea deosebită de care au dat dovadă.

Pr. Vlad-Cornel Bob

Share This