Slujirea aproapelui (Joi, Săptămâna a IX-a după Rusalii)

de | aug. 19, 2021

Evanghelia zilei: Mt 20, 17 – 28

În vremea aceea, pe când mergea la Ierusalim, Iisus a luat pe cei doispre­zece ucenici la o parte, pe cale şi le-a spus: iată, ne ducem în Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna căpeteniilor preoţilor şi cărturarilor şi-L vor osândi la moarte; apoi îl vor da în mâna păgânilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia. Atunci s-a apropiat de Dânsul mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se şi cerând ceva de la Dânsul. Dar El a întrebat-o: ce voieşti? Răspuns-a ea: porunceşte ca să şadă aceşti doi fii ai mei, unul de-a dreapta Ta şi altul  de-a stânga Ta, în împărăţia Ta. Dar Iisus, răspunzând, le-a zis: nu ştiţi ce cereţi. Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez? Putem, au zis ei. Iar El le-a răspuns: cu adevărat, paharul Meu îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza; dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu-Mi este în­găduit să dau decât celor cărora s-a rânduit de Tatăl Meu. Auzind acestea, cei zece ucenici s-au mâniat pe cei doi fraţi. Dar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: ştiţi că domnitorii popoarelor stăpânesc peste ele şi cei mari au asupra lor toată puterea. Nu tot aşa va fi între voi, ci oricare va vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul vostru, după cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească şi să-şi dea sufletul Său preţ de răscum­părare pentru mulţi.

Slujirea aproapelui

Cele trei vestiri ale patimilor şi învierii pe care Domnul Hristos le-a făcut ucenicilor Săi nu au fost înţelese de aceştia. De ce? Pentru că evreii aşteptau un Mesia pământesc, un eliberator care să-i elibereze de sub stă­pânirea romană, iar concepţia aceasta o aveau chiar şi cei care-L ur­mau îndeaproape de Domnul Hristos.

Citim în Evanghelia după Luca, în capitolul al XXIII-lea, că Dom­nul Iisus Hristos a fost însoţit pe tot parcursul activităţii Sale misionare de un grup de fe­mei, „care veniseră cu El din Galileea”.[1] Printre ele se afla şi mama fiilor lui Zevedeu, mama lui Ioan şi ai lui Iacov, numiţi pentru temperamentul lor „fiii tunetului”.[2]

Despre aceşti doi fraţi se ştie că înainte de a fi chemaţi la apostolat de Domnul Hristos au fost pescari. Citim în capitolul al IV-lea al Evan­gheliei după Matei că Domnul Hristos, trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi le-a zis, asemenea fiilor lui Simon:

„Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” (Mt 4, 19).

Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.

Alături de Petru, aceşti doi fraţi vor fi martori direcţi ai mai multor minuni săvârşite de Domnul Hristos. Evanghelistul Marcu, în capitolul al V-lea al Evan­gheliei sale, ţine să precizeze că la învierea fiicei lui Iair, Domnul Hristos n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, numai pe Petru, şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui Iacov. La fel se va întâmpla la Schimbarea la Faţă a Domnului şi la rugăciunea din gră­dina Ghetsimani. Deci Ioan şi Iacov făceau parte, alături de Petru, din cercul apos­tolilor care erau mai apropiaţi de Domnul Hristos.

Mama acestora, văzând că Hristos îi preţuieşte mai mult decât pe ceilalţi ucenici, a venit la Domnul Hristos cerându-i, ca şi după ce va de­ve­ni Împărat, să păstreze aceeaşi întâietate pentru fiii ei.

Dar Domnul Hristos nu a venit să întemeieze o împărăţie pămân­tească, de aceea le şi spune celor doi ucenici:

„Nu ştiţi ce cereţi.” (Mt 20, 22; Mc 10, 38).

De ce? Pentru că – spune Domnul Hristos:

„A şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu.” (Mt 20, 23; Mc 10, 40).

S-a ajuns la aceasta pentru că, nu cu mult timp înainte, Domnul Hristos le-a spus ucenicilor:

„Adevărat zic vouă cu greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. (…) mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.” (Mt 19, 23 – 24; Mc 10, 23 – 25; Lc 18, 24 – 25; ).

Acestea auzind ucenicii s-au uimit şi au zis:

„Dar cine poate să se mântuiască?” (Mt 19, 25; Mc 10, 26; Lc 18, 26).

Şi Iisus le răspunde:

„La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu pu­tinţă.” (Mt 19, 26; Mc 10, 27; Lc 18, 27).

Atunci Petru a întrebat:

„Cu noi oare ce va fi? Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie.” (Mt 19, 27; Mc 10, 28; Lc 18, 28).

Iar Domnul Hristos le spue:

„Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăspre­zece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.” (Mt 19, 28 – 29; Mc 10, 29 – 30; Lc 18, 29 – 30).

Deci această imagine a şederii pe cele douăsprezece tronuri o aveau în minte cei doi apostoli când au venit la Domnul Hristos cerându-i întâietate. Nu au obţi­nut însă ceea ce au cerut. Mai mult decât atât au fost vădiţi, au fost descoperiţi, încât – ne spune Evanghelistul Matei – ceilalţi zece apostoli s-au mâniat pe cei doi fraţi.[3]

Nu este prima dată când Apostolii s-au certat pentru întâietate. Dacă la început Domnul Hristos îi smereşte, arătându-le un prunc, un copil şi zicând:

„Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.” (Mt 18, 3 – 4),

acum, cu această ocazie, îi ceartă:

„Ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, după cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El.” (Mt 20, 25 – 28).

Slujirea aproapelui este deci pentru noi un imperativ dacă vrem să moştenim Împărăţia cerurilor. La judecată se va ţine cont tocmai de această slujire. Spune Domnul Hristos: „Întrucât aţi făcut unuia dintre aceştia mai mici, Mie mi-aţi făcut”,[4] adică – spune Domnul Hristos – slujind aproapele îl vei sluji Dumnezeu. Dar cum poţi să-L slujeşti pe Dumnezeu? Ne spune Sfântul Evanghelist Matei, în capitolul al XXV-lea al Evangheliei sale: hrăneşte pe cel flămând, îmbracă pe cel gol, găzdu­ieşte pe cel străin, cercetează pe cel bolnav, cu alte cuvinte:

„Nu întoarce spatele nici unui om care îţi cere ajutorul.”.


[1] Lc 23, 55.

[2] Mc 3, 17.

[3] Mt 20, 24.

[4] Mt 25, 40.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Slujirea aproapelui (Joi, Săptămâna a IX-a după Rusalii)
Slujirea aproapelui (Joi, Săptămâna a IX-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Biserica noastră îi prăznuieşte în fiecare an, pe data de 21 octombrie, pe sfinţii mărturisitori ardeleni, care au pătimit pentru credinţa lor în secolul 18. Sunt cinstiţi în mod deosebit în Transilvania iar pătimirea lor a fost cauzată de rezistenţa lor în faţa...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...