Slujirea Episcopului-vicar Benedict în primele trei zile din Săptămâna Patimilor

de | apr. 20, 2022

În primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, 18-20 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat obștea maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele și obștea de călugări de la Mănăstirea Nușeni, din județul Bistrița-Năsăud.

Luni, 18 aprilie, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, Protopopiatul Bistrița, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat Denia din Sfânta și Marea Marți, iar marți, 19 aprilie, a săvârșit Denia din Sfânta și Marea Miercuri.

Miercuri, 20 aprilie, începând cu ora ora 14:00, tot în cadrul așezământului monahal de la Piatra Fântânele, Preasfinția Sa a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar la finalul slujbei a adresat obștii un cuvânt de învățătură.

Miercuri seara, de la ora 19:00, la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni, Protopopiatul Beclean, Episcopul-vicar Benedict a săvârșit Denia din Sfânta și Marea Joi.

Joi, 21 aprilie, începând cu ora 9:00, în Parohia „Sfinții Apostoli Pentru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, PS Părinte Benedict va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. De la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, ierarhul va oficia Denia celor 12 Evanghelii, împreună cu Mitropolitul Andrei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Marșul „Împreună pentru Viață 2025”, la Cluj-Napoca

Marșul „Împreună pentru Viață 2025”, la Cluj-Napoca

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat sâmbătă, 29 martie 2025, la Marșul „Împreună pentru Viață” – ediția a XV-a, eveniment organizat la Cluj-Napoca de mai...

PS Benedict este noul Episcop ales al Sălajului

PS Benedict este noul Episcop ales al Sălajului

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales joi pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul în demnitatea de Episcop al Sălajului. Funcția a rămas vacantă în decembrie 2024, după ce Sinodul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului a decis...