Slujirea Episcopului-vicar Benedict în primele trei zile din Săptămâna Patimilor

de | apr. 20, 2022 | Actualitatea religioasă

În primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, 18-20 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat obștea maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele și obștea de călugări de la Mănăstirea Nușeni, din județul Bistrița-Năsăud.

Luni, 18 aprilie, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, Protopopiatul Bistrița, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat Denia din Sfânta și Marea Marți, iar marți, 19 aprilie, a săvârșit Denia din Sfânta și Marea Miercuri.

Miercuri, 20 aprilie, începând cu ora ora 14:00, tot în cadrul așezământului monahal de la Piatra Fântânele, Preasfinția Sa a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar la finalul slujbei a adresat obștii un cuvânt de învățătură.

Miercuri seara, de la ora 19:00, la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni, Protopopiatul Beclean, Episcopul-vicar Benedict a săvârșit Denia din Sfânta și Marea Joi.

Joi, 21 aprilie, începând cu ora 9:00, în Parohia „Sfinții Apostoli Pentru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, PS Părinte Benedict va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. De la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, ierarhul va oficia Denia celor 12 Evanghelii, împreună cu Mitropolitul Andrei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Biserica parohiei năsăudene Dumitra, reabilitată în ultimii ani, a fost resfințită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în duminica a 7-a după Rusalii, pe care Biserica Ortodoxă a consacrat-o Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Mitropolitul Clujului a oficiat...

Credincioșii din parohia bistrițeană Jelna se pregătesc de sărbătoare

Credincioșii din parohia bistrițeană Jelna se pregătesc de sărbătoare

Biserica Ortodoxă din localitatea bistrițeană Jelna va îmbrăca straie de sărbătoare în duminica a-8-a după Rusalii, marcată pe 26 iulie 2015. Locașul de cult nou construit va fi sfințit de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în prezența a zeci de preoți din Arhiepiscopia...

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Mai multe biserici și mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului își vor serba  hramul luni, 20 iulie 2015, de pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. O sărbătoare aleasă va fi la mănăstirea din Băișoara, unde Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpresfințitul...

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Preoții din protopopiatul Dej și-au amintit de fostul lor protopop, părintele Teofil Herineanu. Joi, 16 iulie 2015, de la ora 10:00, în deschiderea ședinței lunare, la care au participat toți clericii, aceștia au săvârșit o rugăciune pentru odihna celui care în data...