Slujirea Episcopului-vicar Benedict în primele trei zile din Săptămâna Patimilor

de | apr. 20, 2022

În primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, 18-20 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat obștea maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele și obștea de călugări de la Mănăstirea Nușeni, din județul Bistrița-Năsăud.

Luni, 18 aprilie, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, Protopopiatul Bistrița, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat Denia din Sfânta și Marea Marți, iar marți, 19 aprilie, a săvârșit Denia din Sfânta și Marea Miercuri.

Miercuri, 20 aprilie, începând cu ora ora 14:00, tot în cadrul așezământului monahal de la Piatra Fântânele, Preasfinția Sa a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar la finalul slujbei a adresat obștii un cuvânt de învățătură.

Miercuri seara, de la ora 19:00, la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni, Protopopiatul Beclean, Episcopul-vicar Benedict a săvârșit Denia din Sfânta și Marea Joi.

Joi, 21 aprilie, începând cu ora 9:00, în Parohia „Sfinții Apostoli Pentru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, PS Părinte Benedict va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. De la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, ierarhul va oficia Denia celor 12 Evanghelii, împreună cu Mitropolitul Andrei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de marți, 4 iulie 2023, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret...

Hramul Mănăstirii de la Vad, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare

Hramul Mănăstirii de la Vad, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare

În Duminica a 4-a după Rusalii (a vindecării slugii sutașului), 2 iulie 2023, zi în care este prăznuit și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la...