Slujiri duhovnicești la Dej

de | feb. 27, 2018 | Activități parohiale

În prima Duminică din Postul Sfintelor Paști, la biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Municipiul Dej, am avut bucuria și totodată onoarea de a-l primi în mijlocul comunității pe părintele arhimandrit Benedict Vesa, secretar eparhial şi lector universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de părintele arhimandrit alături de părintele paroh Gavril Chirilă și de preotul slujitor Iuliu–Teodor Leach. Sfânta Liturghie a fost urmată de un bogat, înălțător și cuprinzător cuvânt de învățătură al invitatului, cu accente biblice, patristice și teologice, dar în același timp și practice pentru viața de zi cu zi a fiecărui creștin în parte.
Părintele Benedict a evidențiat importanța smereniei și a dragostei permanente pe care Dumnezeu ne-o poartă. Cu un viu entuziasm, cu dragoste și bunătate copleșitoare – caracteristici inconfundabile ale părintelui – Sfinția Sa a subliniat că Dumnezeu este iubire și dragoste și ne-a îndemnat pe toți să avem îndrăzneală la Dumnezeu ca experiență vie și fără teamă.
Vizita părintelui Benedict Vesa se înscrie în proiectul care se desfășoară pe perioada Postului Mare în comunitatea noastră parohială, prin care ne-am propus ca în fiecare Duminică să avem ca invitat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, un cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În încheiere, părintele Iuliu–Teodor Leach a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate realizările și binecuvântările revărsate peste comunitatea credincioșilor din această parohie, și a multumit Părintelui Arhimandrit Benedict, pentru folositoarea și frumoasa împreună slujire precum și tuturor credincioșilor prezenți.

pr. Iuliu–Teodor Leach

Ultimele articole

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

          Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii în parohia Arșița din Protopopiatul Năsăud.           Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...