Slujiri duhovnicești la Dej

de | feb. 27, 2018

În prima Duminică din Postul Sfintelor Paști, la biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Municipiul Dej, am avut bucuria și totodată onoarea de a-l primi în mijlocul comunității pe părintele arhimandrit Benedict Vesa, secretar eparhial şi lector universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de părintele arhimandrit alături de părintele paroh Gavril Chirilă și de preotul slujitor Iuliu–Teodor Leach. Sfânta Liturghie a fost urmată de un bogat, înălțător și cuprinzător cuvânt de învățătură al invitatului, cu accente biblice, patristice și teologice, dar în același timp și practice pentru viața de zi cu zi a fiecărui creștin în parte.
Părintele Benedict a evidențiat importanța smereniei și a dragostei permanente pe care Dumnezeu ne-o poartă. Cu un viu entuziasm, cu dragoste și bunătate copleșitoare – caracteristici inconfundabile ale părintelui – Sfinția Sa a subliniat că Dumnezeu este iubire și dragoste și ne-a îndemnat pe toți să avem îndrăzneală la Dumnezeu ca experiență vie și fără teamă.
Vizita părintelui Benedict Vesa se înscrie în proiectul care se desfășoară pe perioada Postului Mare în comunitatea noastră parohială, prin care ne-am propus ca în fiecare Duminică să avem ca invitat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, un cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În încheiere, părintele Iuliu–Teodor Leach a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate realizările și binecuvântările revărsate peste comunitatea credincioșilor din această parohie, și a multumit Părintelui Arhimandrit Benedict, pentru folositoarea și frumoasa împreună slujire precum și tuturor credincioșilor prezenți.

pr. Iuliu–Teodor Leach

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...