Smaranda Brăescu – Regina înălțimilor

Prima paraşutistă şi a treia aviatoare a României – aceasta a fost Smaranda Brăescu.

S-a născut în satul Hănțești, comuna Buciumeni, din județul Tecuci, actual în județul Galați. Data la care s-a născut nu se știe cu exactitate din mai multe motive.

În carnetul ei de elevă a Şcolii de Arte Frumoase, pe anul şcolar 1926-1927, este scrisă data de 23 mai 1904 ca zi a naşterii. În primul ei brevet de aviator, aflat în patrimoniul Muzeului Naţional al Aviaţiei Române, scrie că avea 27 de ani în octombrie 1932, ceea ce înseamnă că s-a născut, de fapt, în 1905. Iar alte documente ale Smarandei, ulterioare anului 1933, vin cu alte date.

A urmat cursurile şcolii primare din satul vecin Vizureşti, comuna Buciumeni. A absolvit Şcoala profesională de fete din Bârladîn anul 1916. După aceea ea a studiat la Şcoala Normală „Principesa Elisabeta” iar apoi a urmat cursurile Academiei de Belle-Arte din Bucureşti.

La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri iar la data de 2 octombrie 1931 câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri. Smaranda a reușit astfel să depășească recordul american de 5384 metri.

Ea și-a dorit să doboare și recordul mondial bărbătesc (care la acea vreme era de 7233m), astfel după ce s-a antrenat la San Francisco, la 19 mai 1932, Smaranda a sărit de la 7 400 m.

Barograful a fost trimis la Washington National Aeronautic Association, unde a fost recunoscută şi proclamată învingătoarea recordului mondial de coborâre cu paraşuta.

De asemenea, în timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit.

Ea a primit titlul de ”Regina înălțimilor” .

 

Surse:

enciclopediaromaniei.ro/wiki/Smaranda_Brăescu

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/smaranda-braescu-a-cucerit-america-printr-un-salt-cu-parasuta

Sorin Turturică, Aviatoarele României – Din înaltul cerului în beciurile securității, București: Editura Militară, 2013

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Smaranda Brăescu – Regina înălțimilor
Loading
/
Viața Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Viața Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924. Este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit în Sfântul Munte Athos. Pe 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din...

Sfântul Sisoe cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

Sfântul Sisoe cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

Ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, Sfântul Sisoe primise de la Domnul darul vindecărilor și al izgonirii duhurilor rele, precum și pe cel al învierii morților. Iubindu-l de mic pe Domnul, Sfântul Sisoe a ales să pășească pe calea monahală și s-a retras în pustia...

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului, situată între localitățiile Rebra și Parva, a fost întemeiată în 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe locul unei vechi mănăstiri (secolul XVI) care a fost...