Evanghelia zilei: Mt 21, 18 – 22
În vremea aceea, pe când se întorcea în oraş, Iisus a flămânzit; şi văzând un smochin lângă drum, s-a dus la el, dar negăsind nimic într-însul, decât numai frunze, a zis smochinului: de acum înainte să nu se mai facă rod din tine în veci. Iar smochinul s-a uscat în clipa aceea. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat şi au zis: cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă? Iisus însă le-a răspuns şi le-a zis: adevărat vă spun vouă: dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de-i veţi zice: ridică-te şi te aruncă în mare, se va face aşa; şi toate câte veţi cere în rugăciunea voastră cu credinţă veţi primi.
„Smochinul neroditor”
Cu intrarea Domnului în Ierusalim a început săptămâna Patimilor, acea ultimă săptămână dinainte de Patimi pe care Domnul Hristos, ca om, a trăit-o cu toată intensitatea. Dacă intrarea Domnului în Ierusalim a avut loc în prima zi a săptămânii, adică Duminica (sâmbăta fiind ultima zi a săptămânii, ziua de odihnă la evrei), în cea de-a doua zi a săptămânii, adică luni, a avut loc acest episod relatat de Sfântul Evanghelist Matei în capitolul al XXI-lea al Evangheliei sale şi anume blestemarea smochinului neroditor. De fapt, acest episod cu smochinul cel neroditor este menţionat numai de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu.[1] Spre deosebire de Matei, Sfântul Evanghelist Marcu adaugă un amănunt, spunând, în capitolul al XI-lea al Evangheliei:
„Şi văzând Hristos de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor.” (Mc 11, 13).
Aşadar, nu era timpul smochinelor.
Smochinul face fructe de două ori pe an. Primele nu sunt foarte gustoase, următoarele, la sfârşitul verii, sunt cele mai bune. Pare ciudat că Domnul caută smochinele într-un anotimp în care arborele nu le face, dar faptul serveşte evident pentru a introduce parabola care urmează.[2]
Fiecare plantă are propriul timp pentru coacerea fructului: toţi merii, de pildă, înfloresc primăvara, dar aduc rod toamna. Mai sunt însă şi excepţii: portocalul, în timp ce poartă roadele sale, începe să înflorească din nou, aşa cum trebuie să fie o viaţă virtuoasă, o viaţă frumoasă.
Omul trebuie să fie cu rod în toată vremea şi în tot ceasul. Nu trebuie să aşteptăm un timp anume pentru a săvârşi virtutea. Unii sunt copţi pentru împărăţia lui Dumnezeu încă de tineri, alţii la o vârstă matură, alţii la bătrâneţe. Dar nu trebuie să aşteptăm apusul vieţii pentru a aduce rod. De ce? Pentru că nu ştim când va fi acesta, nu cunoaştem nici ziua, nici ora.[3] Trebuie aşadar să ne pregătim viitorul trăind virtuos în prezent; cu alte cuvinte să avem un prezent folositor şi fructuos.[4]
Referindu-se la această pildă, pe care o numeşte Timpul smochinelor, părintele Nicolae Steinhardt comenta:
„Nu de smochini şi de smochine se face menţiune în parabola aceasta, ci de om care nu dispune de scuză valabilă spre a-L refuza pe Făcătorul său ori pentru a-I spune: N-am timp sau Nu-i acum momentul potrivit. (…) Nefericitul smochin nu-i altul decât neştiutorul, proceduristul, legalistul, de-sine-stătătorul, învârtoşatul, formalistul fariseu care se socoteşte apărat de termene şi de stricteţea prescripţiilor. (…) Dar, ce-ar fi putut face, practic, smochinul? Să fi intrat, de obidă şi ruşine, în pământ; să se fi strămutat, de ciudă şi emoţie, în mare. Sau mai bine, mult mai bine, să-I fi fost Domnului – prin lăuntrică bunăvoinţă, strădanie şi cutremurare – prilej de minune pozitivă. Există o mică legendă japoneză a cărei citare nu-i nelalocul ei aici: Un filosof se plimbă prin pădure, se opreşte în faţa unui arbust şi se adresează unei ramuri rostind: Vorbeşte-mi despre Dumnezeu. Creanga, atunci, înfloreşte. De nu putea să rodească fructe, smochinul ar fi putut măcar înflori.”.[5]
Aşadar episodul cu blestemarea smochinului l-am putea numi, fără să greşim, pilda smochinului neroditor.
Spre deosebire de celelalte pilde cuprinse în Evanghelii, pilda cu smochinul neroditor este o pildă aplicată. De data aceasta Hristos nu a rostit o pildă, ci a săvârşit o pildă; le-a arătat ucenicilor cum va fi la Judecata de apoi.
Nu de puţine ori Domnul Hristos a făcut referire, prin pilde, la Judecata de apoi şi la sfârşitul lumii. Spre exemplu, când a rostit pilda cu neghina semănată în grâu, Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi că la sfârşitul veacurilor, îngerii îi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi şi îi vor arunca pe cei răi în cuptorul cel de foc, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi exemplul pildelor cu trimitere la Judecata de apoi ar putea continua cu pilda celor zece fecioare sau cu pilda talanţilor.
Vorbind despre Judecata de apoi, se cuvenea ca Domnul Hristos să dea şi un exemplu de astfel de judecată. Evreii văzându-L pe Domnul Hristos că nu pedepseşte pe nimeni, socoteau că Mântuitorul nu are puterea de a judeca. Dar Domnul Hristos, fiind iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor această putere. Ca să convingă însă poporul cel necredincios şi nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi şi-a arătat puterea Sa numai asupra naturii neînsufleţite.
Isidor Pelusiotul – unul dintre părinţii filocalici – spune că mai există o pricină tainică a uscării smochinului. Potrivit acestui părinte, pomul cunoştinţei binelui şi al răului din grădina raiului a fost un smochin. Din frunzele lui şi-au făcut acoperământ strămoşii noştri Adam şi Eva, după ce au cunoscut că sunt goi. Pentru că acest pom n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, pricina păcatului. Că păcatul se aseamănă cu smochina este limpede: are dulceaţa plăcerii, lipiciunea păcatului iar la urmă, usturimea şi iuţimea conştiinţei.[6]
Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin neroditor. Dacă Domnul Hristos nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic. Aşadar smochinul neroditor din Evanghelie, după ce a fost blestemat este ca un stâlp cu totul uscat, ca o pildă menită să trezească pe toţi cei care nu fac rod potrivit, rod de virtute.
Şi când facem rod? Ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în capitolul al XV-lea al Evangheliei sale, atunci când ne relatează cuvântarea de despărţire a Domnului Hristos. Vorbind despre viţa cea adevărată, Domnul Hristos a spus:
„Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă… Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.” (In 15, 1 – 2, 4 – 13).
Prin urmare, atunci când suntem cu Hristos şi în Hristos, atunci când viaţa noastră este împreună vieţuire cu Hristos, atunci când iubirea noastră este iubirea lui Hristos, atunci facem rod de virtute, atunci suntem „măslin roditor”.
[1] Mt 21, 18 – 22; Mc 11, 12 – 14; Sfântul Evanghelist Luca face şi el referire la smochinul neroditor, dar într-un alt context: „Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Şi a zis către vier: Iată, trei ani sunt de când vin, şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia.” (Lc 13, 6 – 9).
[2] Pilda lucrătorilor celor răi, Mt 21, 33 – 41.
[3] Mt 24, 44.
[4] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 2, pp. 119 – 120.
[5] N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1992, pp. 26 – 29.
[6] Triodul, Sinaxar în Sfânta şi Marea Zi de Luni în Săptămâna Patimilor, pp. 547 – 548.
