Soacra lui Petru (Luni, Săptămâna a XIX-a după Rusalii)

de | oct. 25, 2021

Evanghelia zilei: Lc 4, 38 – 44

În vremea aceea a venit Iisus în casa lui Simon, iar soacra lui Simon era cuprinsă de nişte friguri rele şi L-au rugat pentru ea. Atunci Iisus, ple­cându-se spre ea, a certat frigurile şi au lăsat-o; iar ea, îndată sculându-se, îi slujea pe ei. Iar după apusul soarelui, toţi câţi aveau bolnavi, cu multe feluri de boli, i-au adus la Dânsul; şi El, punându-şi mâinile pe fiecare din ei, îi tămăduia. Din mulţi ieşiau şi diavoli care strigau şi ziceau: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Dar Dânsul, certându-i, nu-i lăsa să spună că ştiau că El este Hristosul. Făcându-se ziuă, a ieşit şi s-a dus într-un loc pustiu; dar mulţimile îl căutau şi au venit până la Dânsul şi-L ţineau, ca să nu plece de la ei. Iar Iisus a zis către ei: trebuie să binevestesc şi altor oraşe împărăţia lui Dumnezeu, fiindcă pentru aceasta sunt trimis. Pentru aceea propovăduia El în toate sinagogile Galileii.

Soacra lui Petru

Din relatările evangheliştilor sinoptici Matei, Marcu şi Luca aflăm despre Sfântul Apostol Petru că a avut familie şi că soacra acestuia, fiind cuprinsă de friguri, a fost vindecată de Domnul Hristos. Relatările evan­ghe­liştilor sinoptici sunt diferite, dar nu în esenţă, ci în nuanţă. Astfel Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei spune că:

„Domnul Hristos S-a atins de mâna ei şi frigurile au lăsat-o şi s-a sculat şi Îi slujea Lui.” (Mt 8, 15).

Sfântul Evanghelist Marcu spune că:

„Apropiindu-Se Hristos a ridicat-o, apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea le slujea.” (Mc 1, 31).

Iar Sfântul Evanghelist Luca, a cărui pericopă o supunem atenţiei, spune că:

„Hristos plecându-Se asupra ei, a certat frigurile şi frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea.” (Lc 4, 39).

Primul lucru care se impune atenţiei este faptul că această minune nu s-a făcut de la distanţă, ci din apropiere, prin atingere. Domnul Hristos auzind de ne­pu­tinţa soacrei lui Simon, fiul lui Iona, pe care El l-a chemat la apostolat numin­du-l Petru, auzind că aceasta este bolnavă a intrat în casa ucenicului său şi s-a atins de mâna ei, cum ţine să precizeze Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, care se pare a fost martor direct al acestei vindecări:

„S-a atins de mâna ei şi frigurile au lăsat-o.” (Mt 8, 15).

Drept recunoştinţă aceasta:

„S-a sculat şi Îi slujea Lui.” (Mt 8, 15).

Această „slujire” o menţionează doar Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei. Ceilalţi evanghelişti – Marcu şi Luca – vorbesc la modul general, spunând fiecare că după ce a fost vindecată soacra lui Petru aceasta s-a ridicat şi le slujea lor, adică Domnului Hristos şi apostolilor Săi. Bine­înţeles, aceasta nu înseamnă că în relatarea mateiană ucenicii Domnului sunt trecuţi cu vederea. Chiar dacă nu sunt amintiţi, e de presupus că aceştia au primit aceeaşi cinste ca şi Învăţătorul lor. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei vrea să sublinieze însă tocmai recunoştinţa pe care soacra lui Petru a avut-o faţă de binefăcătorul ei.

Particularitatea Sfântului Evanghelist Marcu constă în faptul că a descris „felul” atingerii. Dacă Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei men­ţio­nează numai că Domnul Hristos S-a atins de ea, Sfântul Evanghelist Marcu adaugă că:

„A ridicat-o, apucând-o de mână.” (Mc 1, 31).

Această „ridicare” are o profundă semnificaţie teologică. Dumnezeu ne ridică din pat şi din boală, dar mai mult decât atât ne ridică din păca­tele noastre. Atunci când cineva este ridicat din păcate, el este eliberat. La fel cum cineva ridicându-se din pat îl lasă pe acesta jos şi mai mult decât atât, îl lasă în spatele său, tot la fel cel ce se ridică din păcate stă drept, în adevărata demnitate umană, dezlegând din spatele său povara păcatelor pe care le purta pretutindeni.

Această imagine a ridicării soacrei lui Petru, prin apucarea de mână, o putem pune în legătură cu icoana bizantină a Învierii Domnului Hristos. Astfel, la fel cum „a prins-o” pe soacra lui Petru de mână, tot aşa Domnul Hristos, la înviere, i-a prins de mână pe Adam şi pe Eva şi prin ei pe toţi cei din iad, eliberându-i de acolo.[1] Aşadar, această „ridicare de mână” ar trebui înţeleasă mai degrabă ca o restaurare decât ca o vin­de­care.

Sfântul Evanghelist Luca, fiind medic de profesie, era foarte atent să spună în amănunt boala pe care a avut-o cel vindecat, mai exact să-i dea diagnosticul. În cazul de faţă era vorba de o boală a frigurilor, boală ce era frecvent întâlnită în zonele umede din apropierea mării, cum era şi cetatea Galileii, Capernaum, în apropiere de Marea Tiberiadei. Relatarea lucanică arată că aici nu a fost vorba de o vindecare, ci de o minune. Am putea numi acest episod: „minunea vindecării soa­crei lui Petru.”. De ce? Pentru că Hristos nu a procedat ca un doctor pământesc, ci ca unul du­hovnicesc. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Domnul Hristos:

„A certat frigurile şi frigurile au lăsat-o.” (Lc 4, 39).

La fel cum odinioară Domnul Hristos a certat marea tulburată de furtună şi aceasta s-a potolit, tot aşa în cazul soacrei lui Petru, a certat fri­gurile şi ele au fugit. Trebuie să menţionăm că Domnul Hristos a cer­tat într-un fel „efectele” lucrării răului în lume: marea stârnită de furtună din liniştită devene învolburată; omul, de pe urma păcatelor, din sănătos devine bolnav, dar nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte. Prin urmare Domnul Hristos atunci când îl restaurează pe omul căzut, „ceartă” duhul ne­pu­tinţei care-l stăpâneşte. Această „certare” a duhului neputinţei este in­vo­cată şi de preot atunci când se roagă, zicând:

„Stăpâne Atotţiitorule, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care smereşti şi înalţi, Care pedepseşti şi iarăşi tămăduieşti, cercetează cu mila Ta pe ro­bul Tău acesta (şi îi spune numele), care este neputincios. Tinde braţul Tău cel plin de tămăduire şi de doctorie şi-l tămăduieşte pe acesta, ridi­cându-l din pat şi din boală; ceartă duhul neputinţei; depărtează de la el toată rana, toată durerea, toată bătaia, toată fierbin­ţeala sau frigurile; şi de sunt într-însul păcate sau fărădelegi, uşurează, lasă, iartă pentru iu­bi­rea Ta de oameni.”.[2]

Această rugăciune de cerere se alătură celor şapte rugăciuni de la Taina Sfân­tului Maslu care sunt de o bogăţie teologică impresionantă şi cu­tre­murătoare. De pildă, în rugăciunea a cincea, preotul se roagă zicând:

„Preabunule Împărate, ascultă rugăciunea mea în ceasul acesta şi în această sfântă zi şi în toată vremea şi locul şi ia aminte la glasul rugăciunii mele şi dăruieşte tămă­dui­re robului Tău (şi îi spune numele), care este în neputinţa sufletului şi a trupului, dân­­du-i lui slobozire de păcate şi ierta­rea greşelilor celor de voie şi celor fără de voie, tă­măduindu-i lui rănile cele netămăduite şi toată boala şi toată neputinţa. Dăruieşte-i lui tămă­duire sufletească, Cel ce Te-ai atins de soacra lui Petru şi au lăsat-o pe dânsa frigurile şi s-a sculat şi a slujit Ţie. Însuţi, Stăpâne, şi robului Tău acesta dă-i tămă­duire şi izbăvire de toată boala cea vătămătoare (…) Că Tu eşti nădejdea celor fără de nădejde şi odihna celor istoviţi şi împovăraţi cu fărădelegi, şi Ţie slavă înălţăm.”.[3]

Aşadar, nu noi vindecăm, ci Hristos vindecă prin rugăciunea noastră. Noi ne putem ruga pentru cei bolnavi şi putem nădăjdui că Dumnezeu ne va asculta rugă­ciunea  şi-i va tămădui pe cei bolnavi.

[1] A se vedea icoana bizantină Coborârea lui Hristos la iad (către 1300) aflată în Bise­rica Mântui­to­rului din Chora (Kariye Djami), Istanbul.

[2] Rugăciune la toată neputinţa, în Molitfelnic, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 317.

[3] Taina Sfântului Maslu. Rugăciunea a cincea, în Molitfelnic, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 128.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Soacra lui Petru (Luni, Săptămâna a XIX-a după Rusalii)
Soacra lui Petru (Luni, Săptămâna a XIX-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Drama unei vieți (ne)libere | Duminica a 30-a după Rusalii

Drama unei vieți (ne)libere | Duminica a 30-a după Rusalii

Ev. Luca 18, 18-27 Dregătorul bogat - Păzirea poruncilor „Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 7)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 7)

O bunică evlavioasă atrage harul lui Dumnezeu, astfel că ea devine ca un magnet ce atrage copiii și nepoții. Iată o întâmplare lămuritoare. Pe timpul războiului, în 1940, într-un sat din Grecia părintele Teodor a plecat împreună cu diaconul său Lavrentie, ţinând cu...